HOTĂRĀRE nr. 749 din 24 iunie 2009 pentru aprobarea Nomenclatorului domeniilor, a structurilor instituţiilor de īnvăţămānt superior şi a specializărilor / programelor de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea

 

Īn temeiul art. 108 din Constituţia Romāniei, republicată,

īn conformitate cu art. 60 din Legea īnvăţămāntului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu art. 1 alin. (3) şi cu art. 5 alin. (3) din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare, cu art. 2-4 din Legea consorţiilor universitare nr. 287/2004, precum şi cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,

Guvernul Romāniei adoptă prezenta hotărāre.

Art. 1

Se aprobă Nomenclatorul domeniilor şi specializărilor / programelor de studii universitare de licenţă şi sistemul naţional de codificare al acestora, precum şi numărul de credite de studiu transferabile, prevăzute īn anexa nr. 1.

Art. 2

Se aprobă structura instituţiilor de īnvăţămānt superior de stat, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările / programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, prevăzute īn anexa nr. 2.

Art. 3

Se aprobă structura instituţiilor de īnvăţămānt superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările / programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, prevăzute īn anexa nr. 3.

Art. 4

Se aprobă specializările / programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu īn cadrul instituţiilor de īnvăţămānt superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu, prevăzute īn anexa nr. 4.

Art. 5

Se aprobă specializările / programele de studii autorizate să funcţioneze provizoriu īn cadrul instituţiilor de īnvăţămānt superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu, aflate īn proces de acreditare, prevăzute īn anexa nr. 5.

Art. 6

(1)Noile specializări autorizate să funcţioneze provizoriu prevăzute īn prezenta hotărāre au dreptul să īşi desfăşoare activitatea īncepānd cu anul I al anului universitar 2009-2010.

(2)La specializările / programele de studii care nu se mai regăsesc īn prezenta hotărāre nu se mai organizează admitere īncepānd cu anul universitar 2009-2010.

Art. 7

(1)Instituţiile de īnvăţămānt superior acreditate prin lege pot organiza numai īn locaţiile evaluate favorabil de Agenţia Romānă de Asigurare a Calităţii īn īnvăţămāntul Superior şi confirmate prin hotărāri ale Guvernului, după caz, admiterea īn īnvăţămāntul superior, procesul de īnvăţămānt, examene de finalizare a studiilor, pot emite şi elibera diplome de licenţă şi alte documente şcolare, numai la specializările / programele de studii universitare de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, separat pentru fiecare formă de īnvăţămānt (zi, frecvenţă redusă, īnvăţămānt la distanţă), aprobate prin hotărāri ale Guvernului, cu precizarea locaţiei.

(2)Nerespectarea prevederilor alin. (1) conduce la nerecunoaşterea de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a studiilor şi actelor de studii emise de aceste instituţii.

Art. 8

Pe data intrării īn vigoare a prezentei hotărāri se abrogă Hotărārea Guvernului nr. 635/2008 privind structurile instituţiilor de īnvăţămānt superior şi specializările / programele de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea, republicată īn Monitorul Oficial al Romāniei, Partea I, nr. 834 din 11 decembrie 2008.

Art. 9

Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărāre.

-****-

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,

Ecaterina Andronescu

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Marian Sārbu

ANEXA Nr. 1: Nomenclatorul domeniilor şi specializărilor / programelor de studii universitare de licenţă şi sistemul naţional de codificare al acestora, precum şi numărul de credite de studiu transferabile

A.Lista domeniilor pentru studii universitare de licenţă şi sistemul naţional de codificare de bază al acestora

Domenii fundamentale de ştiinţă, artă şi cultură

Domeniul de studii universitare de licenţă

Specializări / Programe de studii

Nr. C.S.T.

Denumire

Cod

Denumire

Cod

Denumire

Cod

 

Ştiinţe exacte

010

Matematică

010

Matematică

010

180

Matematici aplicate

020

180

Matematică informatică

030

180

Fizică

020

Fizică

010

180

Fizică medicală

020

180

Biofizică

030

180

Fizică informatică

040

180

Chimie

030

Chimie

010

180

Biochimie tehnologică

020

180

Radiochimie

030

180

Chimie informatică

040

180

Informatică

040

Informatică

010

180

Informatică aplicată

020

180

Ştiinţe ale naturii

020

Biologie

010

Biologie

010

180

Biochimie

020

180

Geografie

020

Geografie

010

180

Geografia turismului

020

180

Cartografie

030

180

Hidrologie şi meteorologie

040

180

Planificare teritorială

050

180

Geologie

030

Geologie

010

180

Geochimie

020

180

Ştiinţa mediului

040

Chimia mediului

010

180

Ecologie şi protecţia mediului

020

180

Geografia mediului

030

180

Fizica mediului

040

180

Ştiinţa mediului

050

180

Ştiinţe umaniste

030

Filosofie

010

Filosofie

010

180

Limbă şi literatură

020

Limba şi literatura romānă*1)

010

180

Limba şi literatura*2)

020

180

Limba şi literatura modernă*3)

030

180

Literatură universală şi comparată*1)

040

180

Filologie clasică*4)

050

180

Limbi moderne aplicate

030

Traducere şi interpretare

010

180

Limbi moderne aplicate

020

180

Istorie

040

Istorie

010

180

Arheologie

020

180

Arhivistică

030

180

Muzeologie

040

180

Istoria artei

050

180

Studii culturale

050

Etnologie

010

180

Studii iudaice

020

180

Studii americane

030

180

Studii culturale

040

180

Studii europene

050

180

Teologie

040

Teologie

010

Teologie pastorală*5)

010

240

Teologie didactică*5)

020

180

Artă sacră

030

180

Teologie asistenţă socială*5)

040

180

Studii religioase

050

180

Ştiinţe juridice

050

Drept

010

Drept

010

240

Drept comunitar

020

240

Ordine şi siguranţă publică

030

180

Ştiinţe sociale şi politice

060

Sociologie

010

Sociologie

010

180

Antropologie

020

180

Asistenţă socială

020

Asistenţă socială

010

180

Ştiinţe politice

030

Ştiinţe politice

010

180

Studii de securitate

020

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

040

Relaţii internaţionale şi studii europene

010

180

Ştiinţe administrative

050

Administraţie publică

010

180

Administraţie europeană

020

180

Asistenţă managerială şi secretariat

030

180

Poliţie comunitară

040

180

Servicii şi politici de sănătate publică (Public Health)

050

180

Ştiinţe ale comunicării

060

Jurnalism

010

180

Comunicare şi relaţii publice

020

180

Publicitate

030

180

Biblioteconomie şi ştiinţa informării

040

180

Ştiinţe ale educaţiei

070

Pedagogie

010

180

Psihopedagogie specială

020

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

030

180

Psihologie

080

Psihologie

010

180

Terapie ocupaţională

020

180

Ştiinţe economice

070

Economie

010

Economie generală

010

180

Economie agroalimentară

020

180

Economia mediului

030

180

Economie şi comunicare economică īn afaceri

040

180

Economie agroalimentară şi a mediului

050

180

Economie generală şi comunicare economică

060

180

Finanţe

020

Finanţe şi bănci

010

180

Administrarea afacerilor

030

Administrarea afacerilor

010

180

Economia firmei

020

180

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

030

180

Merceologie şi managementul calităţii

040

180

Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii

050

180

Administrarea afacerilor īn servicii de ospitalitate

060

180

Administrarea afacerilor īn comerţ, turism, servicii, merceologie şi managementul calităţii

070

180

Contabilitate

040

Contabilitate şi informatică de gestiune

010

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

050

Cibernetică economică

010

180

Informatică economică

020

180

Statistică şi previziune economică

030

180

Economie şi afaceri internaţionale

060

Economie internaţională

010

180

Afaceri internaţionale

020

180

Economie şi afaceri internaţionale

030

180

Management

070

Management

010

180

Managementul dezvoltării rurale durabile

020

180

Marketing

080

Marketing

010

180

Arte

080

Teatru

010

Artele spectacolului*6)

010

180

Teatrologie*7)

020

180

Scenografie

030

180

Cinematografie şi media

020

Cinematografie, fotografie, media*8)

010

180

Filmologie

020

180

Muzică

030

Pedagogie muzicală

010

180

Muzică religioasă

020

180

Muzicologie

030

240

Interpretare muzicală - canto

040

240

Interpretare muzicală - instrumente

050

240

Compoziţie muzicală

060

240

Dirijat

070

240

Artele spectacolului muzical

080

240

 

Arte plastice, decorative şi design

040

Arte plastice*9)

010

180

Arte decorative

020

180

Design

030

180

Conservare şi restaurare

040

180

Artă murală

050

180

Pedagogia artelor plastice şi decorative

060

180

Istoria şi teoria artei

070

180

Ceramică - sticlă - metal

080

180

Arte textile - design textil

090

180

Modă - design vestimentar

100

180

Scenografie şi eveniment artistic

110

180

Design ambiental

120

180

Artă monumentală

130

180

Arhitectură şi urbanism

090

Arhitectură

010

Arhitectură

010

360

Arhitectură de interior

020

300

Design de produs

030

300

Conservare şi restaurare de arhitectură

040

180

Arhitectura peisajului

050

180

Mobilier şi amenajări interioare

060

180

Tehnologie arhitecturală

070

180

Urbanism

020

Proiectare şi planificare urbană

010

240

Urbanism şi administrarea teritoriului

020

240

Amenajarea şi planificarea peisajului

030

240

Educaţie fizică şi sport

100

Educaţie fizică şi sport

010

Educaţie fizică şi sportivă

010

180

Sport şi performanţă motrică

020

180

Kinetoterapie şi motricitate specială

030

180

Ştiinţe agricole şi silvice

110

Agronomie

010

Agricultură

010

240

Ştiinţele solului

020

240

Montanologie

030

240

Protecţia plantelor

040

240

Exploatarea maşinilor şi instalaţiilor pentru agricultură şi industria alimentară

050

240

Horticultură

020

Horticultură

010

240

Peisagistică

020

240

Silvicultură

030

Silvicultură

010

240

Exploatări forestiere

020

240

Cinegetică

030

240

Zootehnie

040

Zootehnie

010

240

Piscicultură şi acvacultură

020

240

Biotehnologii

050

Inginerie genetică

010

240

Biotehnologii*10)

020

240

Ştiinţe inginereşti

120

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

010

Calculatoare

010

240

Tehnologia informaţiei

020

240

Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională

030

240

Ingineria informaţiei

040

240

Inginerie genistică

020

Maşini şi utilaje de geniu

010

240

Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri şi mascare

020

240

Inginerie geodezică

030

Măsurători terestre şi cadastru

010

240

Topogeodezie şi automatizarea asigurării topogeodezice

020

240

Inginerie aerospaţială

040

Construcţii aerospaţiale

010

240

Sisteme de propulsie

020

240

Echipamente şi instalaţii de aviaţie

030

240

Inginerie şi management aeronautic

040

240

Aeronave şi motoare de aviaţie

050

240

Navigaţie aeriană (Air Navigation)

060

240

Inginerie chimică

050

Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului

010

240

Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie

020

240

Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale

030

240

Ştiinţa şi ingineria polimerilor

040

240

Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice

050

240

Inginerie chimică

060

240

Controlul şi securitatea produselor alimentare

070

240

Inginerie biochimică

080

240

Ingineria fabricaţiei hārtiei

090

240

Tehnologia chimică a produselor din piele şi īnlocuitori

100

240

Tehnologie chimică textilă

110

240

Chimie alimentară şi tehnologii biochimice

120

240

Prelucrarea petrolului şi petrochimie

130

240

Extracte şi aditivi naturali alimentari

140

240

Chimie militară

150

240

Inginerie civilă

060

Construcţii civile, industriale şi agricole

010

240

Căi ferate, drumuri şi poduri

020

240

Construcţii şi fortificaţii

030

240

Amenajări şi construcţii hidrotehnice

040

240

Construcţii miniere

050

240

Inginerie sanitară şi protecţia mediului

060

240

Īmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală

070

240

Inginerie civilă

080

240

Inginerie urbană şi dezvoltare regională

090

240

Infrastructura transporturilor metropolitane

100

240

Ingineria instalaţiilor

070

Instalaţii pentru construcţii

010

240

Instalaţii şi echipamente pentru protecţia atmosferei

020

240

Instalaţii pentru construcţii - pompieri

030

240

Inginerie de armament, rachete şi muniţii

080

Armament, rachete, muniţii de aviaţie şi sisteme de salvare

010

240

Muniţii, rachete, explozivi şi pulberi

020

240

Armament, aparatură artileristică şi sisteme de conducere a focului

030

240

Sisteme integrate de armament şi muniţie

040

240

Inginerie electrică

090

Sisteme electrice

010

240

Electronică de putere şi acţionări electrice

020

240

Electrotehnică

030

240

Instrumentaţie şi achiziţii de date

040

240

Electromecanică

050

240

Inginerie electrică şi calculatoare

060

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

100

Electronică aplicată

010

240

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

020

240

Reţele şi software de telecomunicaţii

030

240

Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii

040

240

Telecomenzi şi electronică īn transporturi

050

240

Echipamente şi sisteme electronice militare

060

240

Transmisiuni

070

240

Inginerie energetică

110

Ingineria sistemelor electroenergetice

010

240

Hidroenergetică

020

240

Termoenergetică

030

240

Energetică industrială

040

240

Energetică şi tehnologii nucleare

050

240

Managementul energiei

060

240

Inginerie geologică

120

Inginerie geologică

010

240

Geologia resurselor miniere

020

240

Geologia resurselor petroliere

030

240

Geofizică

040

240

Inginerie industrială

130

Tehnologia construcţiilor de maşini

010

240

Maşini-unelte şi sisteme de producţie

020

240

Ingineria sudării

030

240

Design industrial

040

240

Ingineria şi managementul calităţii

050

240

Ingineria securităţii īn industrie

060

240

Nanotehnologii şi sisteme neconvenţionale

070

240

Tehnologia şi designul produselor textile

080

240

Tehnologia şi designul confecţiilor din piele şi īnlocuitori

090

240

Ingineria sistemelor de energii regenerabile

100

240

Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor

110

240

Ingineria prelucrării materialelor polimerice, textile şi compozite

120

240

Inginerie forestieră

140

Ingineria prelucrării lemnului

010

240

Ingineria produselor finite din lemn

020

240

Ingineria produselor alimentare

150

Ingineria produselor alimentare

010

240

Tehnologia prelucrării produselor agricole

020

240

Controlul şi expertiza produselor alimentare

030

240

Pescuit şi industrializarea peştelui

040

240

Ingineria autovehiculelor

160

Construcţii de autovehicule

010

240

Ingineria sistemelor de propulsie pentru autovehicule

020

240

Autovehicule rutiere

030

240

Echipamente şi sisteme de comandă şi control pentru autovehicule

040

240

Blindate, automobile şi tractoare

050

240

Ingineria materialelor

170

Ştiinţa materialelor

010

240

Ingineria elaborării materialelor metalice

020

240

Ingineria procesării materialelor

030

240

Inginerie mecanică

180

Sisteme şi echipamente termice

010

240

Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice

020

240

Mecanică fină şi nanotehnologii

030

240

Maşini şi echipamente miniere

040

240

Inginerie mecanică

050

240

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

060

240

Utilaje petroliere şi petrochimice

070

240

Utilaje pentru transportul şi depozitarea hidrocarburilor

080

240

Echipamente pentru procese industriale

090

240

Utilaje tehnologice pentru construcţii

100

240

Ingineria şi managementul resurselor tehnologice īn construcţii

110

240

Utilaje pentru textile şi pielărie

120

240

Vehicule pentru transportul feroviar

130

240

Utilaje şi instalaţii portuare

140

240

Ingineria mediului

190

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

010

240

Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice

020

240

Ingineria şi protecţia mediului īn industria chimică şi petrochimică

030

240

Ingineria şi protecţia mediului īn agricultură

040

240

Ingineria dezvoltării rurale durabile

050

240

Ingineria mediului

060

240

Ingineria valorificării deşeurilor

070

240

Reconstrucţie ecologică

080

240

Arhitectură navală

200

Arhitectură navală

010

240

Sisteme şi echipamente navale

020

240

Inginerie marină şi navigaţie

210

Navigaţie şi transport maritim şi fluvial

010

240

Navigaţie, hidrografie şi echipamente navale

020

240

Electromecanică navală

030

240

Ingineria sistemelor

220

Automatică şi informatică aplicată

010

240

Echipamente pentru modelare, simulare şi conducere informatizată a acţiunilor de luptă

020

240

Ingineria sistemelor multimedia

030

240

Inginerie şi management

230

Inginerie economică industrială

010

240

Inginerie economică īn domeniul mecanic

020

240

Inginerie economică īn construcţii

030

240

Inginerie şi management naval şi portuar

040

240

Inginerie economică īn domeniul transporturilor

050

240

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic

060

240

Inginerie economică īn industria chimică şi de materiale

070

240

Inginerie economică īn agricultură

080

240

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

090

240

Inginerie şi management īn industria turismului

100

240

Inginerie şi management forestier

110

240

Ingineria transporturilor

240

Ingineria transporturilor şi a traficului

010

240

Ingineria sistemelor de circulaţie feroviară

020

240

Ingineria sistemelor de circulaţie rutieră

030

240

Mecatronică şi robotică

250

Mecatronică

010

240

Robotică

020

240

Mine, petrol şi gaze

260

Inginerie minieră

010

240

Prepararea substanţelor minerale utile

020

240

Topografie minieră

030

240

Inginerie de petrol şi gaze

040

240

Transportul, depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor

050

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

270

Inginerie medicală

010

240

Optometrie

020

240

Biotehnologii industriale

030

240

Inginerie fizică

040

240

Informatică industrială

050

240

Informatică aplicată īn inginerie electrică

060

240

Informatică aplicată īn ingineria materialelor

070

240

Matematică şi informatică aplicată īn inginerie

080

240

Fizică tehnologică

090

240

Bioinginerie

100

240

Ştiinţe militare şi informaţii

130

Ştiinţe militare şi informaţii

010

Conducere interarme - forţe terestre

010

180

Conducere interarme - forţe navale

020

180

Conducere interarme - forţe aeriene

030

180

Conducere logistică

040

180

Managementul organizaţiei

050

180

Comunicare şi relaţii publice - informaţii

060

180

Psihologie - informaţii

070

180

Management economico-financiar

080

180

Securitate şi apărare

090

180

Conducere militară

100

180

Comunicare publică şi interculturală īn domeniul securităţii şi apărării

110

180

Sisteme informaţionale

120

180

Medicină veterinară

140

Medicină veterinară

010

Medicină veterinară

010

360

*1) Se poate adăuga: īn combinaţie cu o limbă şi literatură modernă.

*2) Se adaugă: limba şi literatura maghiară, limba pentru care se organizează programul de studii, īn combinaţie cu limba şi literatura romānă /o limbă şi literatură modernă.

*3) Se adaugă: limba pentru care se studiază, īn combinaţie cu o altă limbă şi literatură modernă / clasică sau īn combinaţie cu limba şi literatura romānă / clasică.

*4) Se adaugă: īn combinaţie cu limba şi literatura romānă sau o limbă şi literatură modernă.

*5) Se referă, după caz, la Teologie ortodoxă, Teologie romano-catolică, Teologie greco-catolică, Teologie reformată, Teologie baptistă, Teologie protestantă, Teologie penticostală, Teologie adventistă.

*6) Se adaugă, după caz: Actorie, Regie, Păpuşi - Marionete, Coregrafie.

*7) Se adaugă, după caz: Management cultural, Jurnalism teatral.

*8) Se adaugă, după caz: Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV, Multimedia: sunet-montaj, Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie.

*9) Se adaugă, după caz: Pictură, Sculptură, Grafică, Fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii.

*10) Se adaugă, după caz: agricole, medical-veterinare, pentru industria alimentară.

B.Lista specializărilor din domeniul Sănătate reglementate sectorial şi, respectiv, general şi sistemul naţional de codificare de bază al acestora

Domeniul de studii universitare de licenţă

Natura reglementării

Specializări / Programe de studii

Nr. C.S.T.

Denumire

Cod

Denumire

Cod

Denumire

Cod

Sănătate

150

Reglementate sectorial īn cadrul Uniunii Europene

010

Medicină

010

360

Medicină dentară

020

360

Farmacie

030

300

Asistenţă medicală generală

040

240

Moaşe

050

240

Reglementate general

020

Radiologie şi imagistică

010

180

Laborator clinic

020

180

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

030

180

Tehnică dentară

040

180

Asistenţă dentară

050

180

Asistenţă de farmacie

060

180

Audiologie şi protezare auditivă

070

180

Asistenţă de profilaxie stomatologică

080

180

Nutriţie şi dietetică

090

180

ANEXA Nr. 2: STRUCTURA instituţiilor de īnvăţămānt superior de stat, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările / programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu

1.UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Inginerie Electrică

Inginerie electrică

Sisteme electrice

A

Zi

240

Electronică de putere şi acţionări electrice

A

Zi

240

Instrumentaţie şi achiziţii de date

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Informatică aplicată īn inginerie electrică

A

Zi

240

2

Facultatea de Energetică

Inginerie energetică

Ingineria sistemelor electroenergetice

A

Zi

240

Hidroenergetică

A

Zi

240

Termoenergetică

A

Zi

240

Energetică şi tehnologii nucleare

A

Zi

240

Managementul energiei

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Informatică industrială

A

Zi

240

3

Facultatea de Automatică şi Calculatoare

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

Zi

240

Tehnologia informaţiei

A

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

Zi

240

4

Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Ingineria informaţiei

A

Zi

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

A

Zi

240

Electronică aplicată (īn limba engleză)

A

Zi

240

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

A

Zi

240

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (īn limba engleză)

A

Zi

240

Reţele şi software de telecomunicaţii

A

Zi

240

Reţele şi software de telecomunicaţii (īn limba engleză)

A

Zi

240

Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii

A

Zi

240

Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii (īn limba engleză)

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic

A

Zi

240

5

Facultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică

Inginerie industrială

Ingineria prelucrării materialelor polimerice, textile şi compozite

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Sisteme şi echipamente termice

A

Zi

240

Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice

A

Zi

240

Mecanică fină şi nanotehnologii

A

Zi

240

Echipamente pentru procese industriale

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic

A

Zi

240

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Optometrie

A

Zi

240

6

Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Maşini-unelte şi sisteme de producţie

A

Zi

240

Ingineria sudării

A

Zi

240

Ingineria şi managementul calităţii

A

Zi

240

Nanotehnologii şi sisteme neconvenţionale

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

Zi

240

Mecatronică şi robotică

Robotică

A

Zi

240

7

Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice

Inginerie mecanică

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice

A

Zi

240

Ingineria dezvoltării rurale durabile

A

Zi

240

8

Facultatea de Transporturi

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Telecomenzi şi electronică īn transporturi

A

Zi

240

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Vehicule pentru transportul feroviar

A

Zi

240

Ingineria transporturilor

Ingineria transporturilor şi a traficului

A

Zi

240

9

Facultatea de Inginerie Aerospaţială

Inginerie aerospaţială

Construcţii aerospaţiale

A

Zi

240

Sisteme de propulsie

A

Zi

240

Echipamente şi instalaţii de aviaţie

A

Zi

240

Inginerie şi management aeronautic

A

Zi

240

Navigaţie aeriană (īn limba engleză)

AP

Zi

240

10

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor

A

Zi

240

Ingineria elaborării materialelor metalice

A

Zi

240

Ingineria procesării materialelor

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn industria chimică şi de materiale

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Inginerie medicală

A

Zi

240

11

Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor

Inginerie chimică

Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului

A

Zi

240

Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie

A

Zi

240

Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale

A

Zi

240

Ştiinţa şi ingineria polimerilor

A

Zi

240

Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice

A

Zi

240

Chimie alimentară şi tehnologii biochimice

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industria chimică şi petrochimică

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn industria chimică şi de materiale

A

Zi

240

12

Facultatea de Inginerie īn Limbi Străine

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Ingineria informaţiei (īn limbile engleză şi franceză)

A

Zi

240

Inginerie chimică

Inginerie chimică (īn limbile engleză şi franceză)

A

Zi

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată (īn limbile engleză, franceză şi germană)

A

Zi

240

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor (īn limbile engleză şi franceză)

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Inginerie mecanică (īn limbile engleză, franceză şi germană)

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic (īn limba germană)

A

Zi

240

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic (īn limba germană)

A

Zi

240

13

Facultatea de Ştiinţe Aplicate

Ştiinţe inginereşti aplicate

Matematică şi informatică aplicată īn inginerie

A

Zi

240

Inginerie fizică

A

Zi

240

2.UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCŢII DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole

Inginerie civilă

Construcţii civile, industriale şi agricole

A

Zi

240

Inginerie urbană şi dezvoltare regională

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn construcţii

A

Zi

240

2

Facultatea de Hidrotehnică

Inginerie civilă

Amenajări şi construcţii hidrotehnice

A

Zi

240

Inginerie sanitară şi protecţia mediului

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria mediului

AP

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

AP

Zi

240

3

Facultatea de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri

Inginerie civilă

Căi ferate, drumuri şi poduri

A

Zi

240

Infrastructura transporturilor metropolitane

AP

Zi

240

4

Facultatea de Instalaţii

Ingineria instalaţiilor

Instalaţii pentru construcţii

A

Zi

240

Instalaţii şi echipamente pentru protecţia atmosferei

A

Zi

240

5

Facultatea de Utilaj Tehnologic

Inginerie mecanică

Utilaje tehnologice pentru construcţii

A

Zi

240

Ingineria şi managementul resurselor tehnologice īn construcţii

A

Zi

240

6

Facultatea de Geodezie

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

A

Zi

240

7

Facultatea de Inginerie īn Limbi Străine

Inginerie civilă

Inginerie civilă (īn limbile engleză şi franceză)

A

Zi

240

Ingineria instalaţiilor

Instalaţii pentru construcţii (īn limba franceză)

A

Zi

240

8

Departamentul de Limbi Străine şi Comunicare

Limbi moderne aplicate

Traducere şi interpretare

AP

Zi

180

3.UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM "ION MINCU" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Arhitectură

Arhitectură

Arhitectură

A

Zi

360

Conservare şi restaurare de arhitectură

AP

Zi

180

Conservare şi restaurare de arhitectură (la Sibiu)

AP

Zi

180

2

Facultatea de Arhitectură de Interior

Arhitectură

Arhitectură de interior

AP

Zi

300

Design de produs

AP

Zi

300

Mobilier şi amenajări interioare

AP

Zi

180

3

Facultatea de Urbanism

Urbanism

Proiectare şi planificare urbană

A

Zi

240

Amenajarea şi planificarea peisajului

AP

Zi

240

4.UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Agricultură

Biologie

Biologie

A/ AP

Zi/FR

180

Agronomie

Agricultură

A

Zi

240

Ştiinţele solului

A

Zi

240

Protecţia plantelor

A

Zi

240

Silvicultură

Silvicultură

AP

Zi

240

2

Facultatea de Management, Inginerie Economică īn Agricultură şi Dezvoltare Rurală

Inginerie şi management

Inginerie economică īn agricultură

A/A

Zi/ID

240

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

A/ AP

Zi/ID

240

3

Facultatea de Horticultură

Horticultură

Horticultură

A

Zi

240

Peisagistică

A

Zi

240

4

Facultatea de Zootehnie

Silvicultură

Cinegetică

AP

Zi

240

Zootehnie

Zootehnie

A

Zi

240

Piscicultură şi acvacultură

AP

Zi

240

Ingineria produselor alimentare

Tehnologia prelucrării produselor agricole

A

Zi

240

5

Facultatea de Medicină Veterinară

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

AP

Zi

240

Medicină veterinară

Medicină veterinară

A

Zi

360

6

Facultatea de Biotehnologii

Biotehnologii

Biotehnologii agricole

A

Zi

240

Biotehnologii medical-veterinare

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Biotehnologii industriale

A

Zi

240

7

Facultatea de Īmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

A/ AP

Zi/FR

240

Inginerie civilă

Īmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn agricultură

A/ AP

Zi/FR

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn construcţii

AP

Zi

240

8

Facultatea de Management, Inginerie Economică īn Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Slatina

Inginerie şi management

Inginerie economică īn agricultură

AP

Zi

240

9

Facultatea de Management, Inginerie Economică īn Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Călăraşi

Inginerie şi management

Inginerie economică īn agricultură

A

Zi

240

5.UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Administraţie şi Afaceri

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/ AP/ AP

Zi/FR/ID

180

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

AP

Zi

180

Marketing

Marketing

AP

Zi

180

2

Facultatea de Biologie

Biologie

Biologie

A

Zi

180

Biochimie

A

Zi

180

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A

Zi

180

3

Facultatea de Chimie

Chimie

Chimie

A

Zi

180

Chimie (īn limba engleză)

AP

Zi

180

Chimie (īn limba franceză)

A

Zi

180

Biochimie tehnologică

A

Zi

180

Radiochimie

AP

Zi

180

Ştiinţa mediului

Chimia mediului

AP

Zi

180

4

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A/ AP

Zi/ID

240

5

Facultatea de Filosofie

Filosofie

Filosofie

A

Zi

180

6

Facultatea de Fizică

Fizică

Fizică

A

Zi

180

Fizică (īn limbile franceză şi engleză)

A

Zi

180

Fizică medicală

A

Zi

180

Biofizică

AP

Zi

180

Fizică informatică

AP

Zi

180

Ştiinţe inginereşti aplicate

Fizică tehnologică

A

Zi

240

7

Facultatea de Geografie

Geografie

Geografie

A/ AP/ AP

Zi/FR/ID

180

Geografia turismului

AP/ AP/ AP

Zi/FR/ID

180

Geografia turismului (la Călimăneşti)

AP

Zi

180

Geografia turismului (la Drobeta-Turnu Severin)

AP

Zi

180

Cartografie

A

Zi

180

Hidrologie şi meteorologie

AP

Zi

180

Planificare teritorială

AP

Zi

180

Planificare teritorială (la Drobeta-Turnu Severin)

AP

Zi

180

Planificare teritorială (la Măcin)

AP

Zi

180

Ştiinţa mediului

Geografia mediului

A/ AP

Zi/FR

180

8

Facultatea de Geologie şi Geofizică

Geologie

Geologie

A

Zi

180

Inginerie geologică

Inginerie geologică

A

Zi

240

Geofizică

A

Zi

240

9

Facultatea de Istorie

Istorie

Istorie

A/ AP

Zi/ID

180

Istoria artei

AP

Zi

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

Zi

180

10

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A/ AP

Zi/ID

180

Comunicare şi relaţii publice

A/ AP

Zi/ID

180

11

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - O limbă şi literatură modernă

A/ AP

Zi/ID

180

Literatură universală şi comparată - O limbă şi literatură modernă

AP

Zi

180

Studii culturale

Etnologie

AP

Zi

180

Studii europene

A

Zi

180

Ştiinţe administrative

Asistenţă managerială şi secretariat

A/ AP

Zi/ID

180

Asistenţă managerială şi secretariat (la Crevedia)

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A/ AP

Zi/ID

180

Biblioteconomie şi ştiinţa informării

A

Zi

180

12

Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine

Limbă şi literatură

Limba şi literatura rromani - Limba şi literatura romānă /O limbă şi literatură modernă

AP

Zi

180

O limbă şi literatură modernă - Limba şi literatura romānă /Limba neogreacă

AP/ AP

Zi/ID

180

O limbă şi literatură modernă (A) - O limbă şi literatură modernă (B)/Limba rromani

A/ AP

Zi/ID

180

Limbi moderne aplicate

Traducere şi interpretare

AP

Zi

180

Limbi moderne aplicate

A

Zi

180

Studii culturale

Studii americane

AP

Zi

180

13

Facultatea de Matematică şi Informatică

Matematică

Matematică

A

Zi

180

Matematică (īn limba franceză)

A

Zi

180

Matematici aplicate

A

Zi

180

Matematici aplicate (īn limba engleză)

A

Zi

180

Matematică informatică

AP/ AP

Zi/ID

180

Informatică

Informatică

A/ AP

Zi/ID

180

14

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Sociologie

Sociologie

A

Zi

180

Antropologie

AP

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A/ AP

Zi/ID

180

15

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogie

A

Zi

180

Psihopedagogie specială

A

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

A/ AP

Zi/ID

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar (la Buzău)

AP

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar (la Crevedia)

AP

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar (la Focşani)

AP

Zi

180

Psihologie

Psihologie

A/ AP

Zi/ID

180

16

Facultatea de Ştiinţe Politice

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A

Zi

180

Ştiinţe politice (īn limbile franceză şi engleză)

A

Zi

180

17

Facultatea de Teologie Baptistă

Teologie

Teologie baptistă didactică

A

Zi

180

Teologie baptistă asistenţă socială

A

Zi

180

18

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Teologie

Teologie ortodoxă pastorală

A

Zi

240

Teologie ortodoxă didactică

A

Zi

180

Artă sacră

A

Zi

180

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

Zi

180

19

Facultatea de Teologie Romano Catolică

Teologie

Teologie Romano Catolică asistenţă socială

A

Zi

180

20

Departamentul de Tehnologii

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Tehnologia informaţiei

AP/AP

Zi/ID

240

6.UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "CAROL DAVILA" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Medicină

Sănătate

Medicină*)

A

Zi

360

2

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Medicină dentară*)

A

Zi

360

3

Facultatea de Farmacie

Sănătate

Farmacie*)

A

Zi

300

4

Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală

Sănătate

Asistenţă medicală generală

AP

Zi

240

Moaşe

AP

Zi

240

Radiologie şi imagistică

AP

Zi

180

Laborator clinic

AP

Zi

180

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

AP

Zi

180

Tehnică dentară

A

Zi

180

Asistenţă dentară

AP

Zi

180

Asistenţă de farmacie

AP

Zi

180

Audiologie şi protezare auditivă

AP

Zi

180

* Se şcolarizează şi la cererea Ministerului Apărării Naţionale.

7.ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Economie

Economie

Economie şi comunicare economică īn afaceri

A/ AP

Zi/ID

180

2

Facultatea de Economie Agroalimentară şi a Mediului

Economie

Economie agroalimentară şi a mediului

A/A

Zi/ID

180

3

Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare īn limbi străine

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor (īn limbile engleză, franceză şi germană)

A

Zi

180

4

Facultatea de Comerţ

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor īn comerţ, turism, servicii, merceologie şi managementul calităţii

A/A

Zi/ID

180

5

de Facultatea Management

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/A

Zi/ID

180

Management

Management

A/A

Zi/ID

180

6

Facultatea de Marketing

Marketing

Marketing

A/A

Zi/ID

180

7

Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Cibernetică economică

A/ AP

Zi/ID

180

Informatică economică

A/A

Zi/ID

180

Statistică şi previziune economică

A/ AP

Zi/ID

180

8

Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/A

Zi/ID

180

9

Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/A

Zi/ID

180

10

Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A/A

Zi/ID

180

8.UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE MUZICĂ DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Interpretare Muzicală

Muzică

Interpretare muzicală - canto

A

Zi

240

interpretare muzicală - instrumente

A

Zi

240

Artele spectacolului muzical

A

Zi

240

2

Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală

Muzică

Pedagogie muzicală

A / AP

Zi/ID

180

Muzică religioasă

A

Zi

180

Muzicologie

A

Zi

240

Compoziţie muzicală

A

Zi

240

Dirijat

A

Zi

240

9.UNIVERSITATEA NAŢIONALA DE ARTE DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de

īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Arte Plastice

Arte plastice, decorative şi design

Arte plastice (fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii)

A

Zi

180

Arte plastice (pictură, sculptură, grafică)

A

Zi

180

Pedagogia artelor plastice şi decorative

A

Zi

180

2

Facultatea de Arte Decorative şi Design

Arte plastice, decorative şi design

Arte decorative

A

Zi

180

Design

A

Zi

180

Artă murală

A

Zi

180

Ceramică - sticlă - metal

A

Zi

180

Arte textile - design textil

A

Zi

180

Scenografie şi eveniment artistic

A

Zi

180

3

Facultatea de Istoria şi Teoria Artei

Arte plastice, decorative şi design

Conservare şi restaurare

A

Zi

180

Istoria şi teoria artei

A

Zi

180

10.UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ŞI CINEMATOGRAFICĂ "I. L. CARAGIALE" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de

īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Teatru

Teatru

Artele spectacolului (actorie, regie, păpuşi - marionete, coregrafie)

A

Zi

180

Teatrologie

A

Zi

180

Scenografie

A

Zi

180

2

Facultatea de Film

Cinematografie şi media

Cinematografie, fotografie, media (regie de film şi TV, imagine de film şi TV, multimedia: sunet - montaj, comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie)

A

Zi

180

11.ACADEMIA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

Zi

180

Sport şi performanţă motrică

A

Zi

180

2

Facultatea de Kinetoterapie

Educaţie fizică şi sport

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

Zi

180

12.ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Administraţie Publică

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/A

Zi/ID

180

Administraţie europeană

A

Zi

180

2

Facultatea de Ştiinţe Politice

Sociologie

Sociologie

A

Zi

180

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A/ AP

Zi/ID

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

Zi

180

3

Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A/A

Zi/ID

180

Publicitate

AP

Zi

180

Psihologie

Psihologie

AP

Zi

180

4

Facultatea de Management

Management

Management

AP

Zi

180

13.UNIVERSITATEA "1 DECEMBRIE 1918" DIN ALBA IULIA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Istorie şi Filologie

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - Limba şi literatura engleză

A

Zi

180

Limba şi literatura romānă - Limba şi literatura franceză

A/ AP

Zi/ID

180

Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura engleză

AP

Zi

180

Istorie

Istorie

A/ AP

Zi/ID

180

Arheologie

A

Zi

180

Arhivistică

A

Zi

180

Muzeologie

A

Zi

180

2

Facultatea de Ştiinţe

Informatică

Informatică

AP

Zi

180

Finanţe

Finanţe şi bănci

AP

Zi

180

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A/ AP

Zi/ID

180

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A/ AP

Zi/ID

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/ID

180

Marketing

Marketing

AP

Zi

180

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

A

Zi

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria mediului

AP

Zi

240

3

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale

Drept

Drept

A

Zi

240

Sociologie

Sociologie

A

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A/AP

Zi/ID

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

Zi

180

Asistenţă managerială şi secretariat

A/AP

Zi/ID

180

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

A

Zi

180

4

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Teologie

Teologie ortodoxă pastorală

A

Zi

240

Teologie ortodoxă didactică

A

Zi

180

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

Zi

180

14.UNIVERSITATEA "AUREL VLAICU" DIN ARAD

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Inginerie

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Ingineria sudării

A

Zi

240

Tehnologia şi designul produselor textile

A

Zi

240

Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor

A

Zi

240

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

AP

Zi

240

Inginerie mecanică

Vehicule pentru transportul feroviar

A

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

AP

Zi

240

2

Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism şi Protecţia Mediului

Biotehnologii

Biotehnologii pentru industria alimentară

AP

Zi

240

Inginerie chimică

Tehnologie chimică textilă

A

Zi

240

Ingineria produselor alimentare

Ingineria produselor alimentare

A

Zi

240

Controlul şi expertiza produselor alimentare

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

AP

Zi

240

3

Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Sociale

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - Limba şi literatura engleză

AP

Zi

180

Istorie

Istorie

AP

Zi

180

Teologie

Teologie penticostală didactică

AP

Zi

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

Zi

180

Poliţie comunitară

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

AP

Zi

180

Arte plastice, decorative şi design

Design

AP

Zi

180

Modă - design vestimentar

AP

Zi

180

4

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/ AP

Zi/ID

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A/ AP

Zi/ID

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/ID

180

Management

Management

AP

Zi

180

Marketing

Marketing

AP

Zi

180

5

Facultatea de Teologie

Teologie

Teologie ortodoxă pastorală

A

Zi

240

Teologie ortodoxă didactică

A

Zi

180

Teologie ortodoxă asistenţă socială

AP

Zi

180

6

Facultatea de Ştiinţe Exacte

Matematică

Matematică informatică

AP

Zi

180

Informatică

Informatică

A/ AP

Zi/ID

180

7

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială

Asistenţă socială

Asistenţă socială

AP

Zi

180

Ştiinţe ale educaţiei

Psihopedagogie specială

AP

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

A

Zi

180

Psihologie

Psihologie

AP

Zi

180

8

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

AP

Zi

180

9

Facultatea de Design

Arte plastice, decorative şi design

Design

AP

Zi

180

15.UNIVERSITATEA DIN BACĂU

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Inginerie

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Tehnologia informaţiei

A

Zi

240

Inginerie chimică

Inginerie biochimică

A

Zi

240

Inginerie energetică

Energetică industrială

A

Zi

240

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Design industrial

AP

Zi

240

Ingineria şi managementul calităţii

A

Zi

240

Ingineria produselor alimentare

Ingineria produselor alimentare

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Echipamente pentru procese industriale

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic

A

Zi

240

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic

AP

Zi

240

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Inginerie fizică

AP

Zi

240

2

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză)

A/AP

Zi/ID

180

Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză

A/AP

Zi/ID

180

O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză) - Limba şi literatura romānă

AP

Zi

180

Istorie

Istorie

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

AP

Zi

180

3

Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii

Psihologie

Terapie ocupaţională

AP

Zi

180

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A/AP

Zi/FR

180

Educaţie fizică şi sportivă (la Piatra Neamţ)

AP

Zi

180

Sport şi performanţă motrică

AP

Zi

180

Kinetoterapie şi motricitate specială

A/AP

Zi/FR

180

4

Facultatea de Ştiinţe

Matematică

Matematică

A

Zi

180

Matematică informatică

AP

Zi

180

Informatică

Informatică

A/AP

Zi/FR

180

Biologie

Biologie

A

Zi

180

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

AP

Zi

180

5

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/AP

Zi/FR

180

Marketing

Marketing

A/A

Zi/ID

180

6

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

AP

Zi

180

16.UNIVERSITATEA DE NORD DIN BAIA MARE

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Inginerie

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

AP

Zi

240

Inginerie electrică

Electromecanică

A

Zi

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

AP

Zi

240

Inginerie energetică

Ingineria sistemelor electroenergetice

A

Zi

240

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Echipamente pentru procese industriale

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic

AP

Zi

240

2

Facultatea de Resurse Minerale şi Mediu

Ştiinţa mediului

Ştiinţa mediului

AP

Zi

180

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

AP

Zi

240

Inginerie civilă

Construcţii civile, industriale şi agricole

AP

Zi

240

Ingineria materialelor

Ingineria procesării materialelor

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

A

Zi

240

Ingineria valorificării deşeurilor

AP

Zi

240

Mine, petrol şi gaze

Inginerie minieră

A

Zi

240

Prepararea substanţelor minerale utile

A

Zi

240

3

Facultatea de Litere

Filosofie

Filosofie

A

Zi

180

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă

AP

Zi

180

Limba şi literatura romānă - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză)

A

Zi

180

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

A

Zi

180

Studii culturale

Etnologie

A

Zi

180

Teologie

Teologie greco-catolică pastorală

AP

Zi

240

Teologie ortodoxă pastorală

A

Zi

240

Teologie greco-catolică didactică

A

Zi

180

Teologie ortodoxă didactică

A

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

Zi

180

Comunicare şi relaţii publice

AP

Zi

180

Arte plastice, decorative şi design

Arte plastice (pictură)

A

Zi

180

4

Facultatea de Ştiinţe

Matematică

Matematică

A/ AP

Zi/ID

180

Matematici aplicate

A

Zi

180

Matematică informatică

A

Zi

180

Fizică

Fizică

A/ AP

Zi/ID

180

Chimie

Chimie

A

Zi

180

Informatică

Informatică

A

Zi

180

Biologie

Biologie

A

Zi

180

Administrarea afacerilor

Economia firmei

A

Zi

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

AP

Zi

180

Management

Management

A/ AP

Zi/FR

180

Ingineria produselor alimentare

Ingineria produselor alimentare

A

Zi

240

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

Zi

240

17.UNIVERSITATEA "TRANSILVANIA" DIN BRAŞOV

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Inginerie Mecanică

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A/AP

Zi/FR

240

Autovehicule rutiere (īn limba engleză)

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Mecanică fină şi nanotehnologii

A

Zi

240

Inginerie mecanică

A

Zi

240

Ingineria transporturilor

Ingineria transporturilor şi a traficului

AP

Zi

240

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Inginerie medicală

AP

Zi

240

Optometrie

AP

Zi

240

2

Facultatea de Inginerie Tehnologică

Fizică

Fizică

A

Zi

180

Inginerie aerospaţială

Construcţii aerospaţiale

A

Zi

240

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Tehnologia construcţiilor de maşini (īn limba franceză)

AP

Zi

240

Maşini-unelte şi sisteme de producţie

A

Zi

240

Design industrial

A

Zi

240

Design industrial (īn limba engleză)

A

Zi

240

Ingineria şi managementul calităţii

AP

Zi

240

Ingineria sistemelor de energii regenerabile

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A/AP

Zi/ID

240

Mecatronică şi robotică

Robotică

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Inginerie fizică

AP

Zi

240

3

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor

Chimie

Chimie

A

Zi

180

Inginerie chimică

Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice

AP

Zi

240

Inginerie industrială

Ingineria sudării

A

Zi

240

Ingineria securităţii īn industrie

AP

Zi

240

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor

A

Zi

240

Ingineria elaborării materialelor metalice

AP

Zi

240

Ingineria procesării materialelor

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Sisteme şi echipamente termice

AP

Zi

240

Echipamente pentru procese industriale

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

AP

Zi

240

Ingineria valorificării deşeurilor

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic

A

Zi

240

Inginerie economică īn industria chimică şi de materiale

AP

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Informatică aplicată īn ingineria materialelor

AP

Zi

240

Matematică şi informatică aplicată īn inginerie

AP

Zi

240

4

Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

AP

Zi

240

Tehnologia informaţiei

AP

Zi

240

Inginerie electrică

Electrotehnică

A

Zi

240

Instrumentaţie şi achiziţii de date

AP

Zi

240

Electromecanică

A

Zi

240

Inginerie electrică şi calculatoare (īn limba engleză)

A

Zi

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

A

Zi

240

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

AP

Zi

240

Inginerie energetică

Managementul energiei

AP/ AP

Zi/FR

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Informatică aplicată īn inginerie electrică

AP

Zi

240

5

Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere

Silvicultură

Silvicultură

A

Zi

240

Exploatări forestiere

A

Zi

240

Cinegetică

AP/ AP

Zi/ID

240

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

AP

Zi

240

6

Facultatea de Industria Lemnului

Inginerie forestieră

Ingineria prelucrării lemnului

A/AP

Zi/FR

240

Ingineria prelucrării lemnului (īn limba engleză)

A

Zi

240

Ingineria produselor finite din lemn

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie şi management forestier

AP

Zi

240

7

Facultatea de Construcţii

Inginerie civilă

Construcţii civile, industriale şi agricole

A

Zi

240

Căi ferate, drumuri şi poduri

AP

Zi

240

Ingineria instalaţiilor

Instalaţii pentru construcţii

A

Zi

240

8

Facultatea de Alimentaţie şi Turism

Ingineria produselor alimentare

Ingineria produselor alimentare

AP

Zi

240

Controlul şi expertiza produselor alimentare

AP

Zi

240

Inginerie mecanică

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

A

Zi

240

Echipamente pentru procese industriale

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

AP

Zi

240

Inginerie şi management īn industria turismului

AP

Zi

240

9

Facultatea de Matematică şi Informatică

Matematică

Matematică

A

Zi

180

Matematici aplicate

AP

Zi

180

Matematică informatică

AP

Zi

180

Informatică

Informatică

A/A

Zi/ID

180

Informatică (īn limba germană)

AP

Zi

180

Informatică aplicată

AP

Zi

180

Informatică aplicată (īn limba germană)

AP

Zi

180

10

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/AP

Zi/ID

180

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor (īn limba engleză)

AP

Zi

180

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A/AP

Zi/ID

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/AP

Zi/ID

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

AP

Zi

180

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

A/AP

Zi/ID

180

Management

Management

A/AP

Zi/ID

180

Marketing

Marketing

A/AP

Zi/ID

180

11

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogie

A

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

A/AP

Zi/ID

180

Psihologie

Psihologie

A

Zi

180

12

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A/AP

Zi/FR

180

Sport şi performanţă motrică

AP

Zi

180

Kinetoterapie şi motricitate specială

AP

Zi

180

13

Facultatea de Muzică

Muzică

Pedagogie muzicală

A

Zi

180

Interpretare muzicală - canto

A

Zi

240

Interpretare muzicală - instrumente

A

Zi

240

14

Facultatea de Medicină

Sănătate

Medicină

A

Zi

360

Asistenţă medicală generală

AP

Zi

240

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

AP

Zi

180

15

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană, maghiară)

A/A

Zi/ID

180

Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (franceză, germană, maghiară)/Limba şi literatura romānă

A

Zi

180

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate (cāte două limbi dintre: franceză, engleză, germană)

A

Zi

180

Studii culturale

Studii americane

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Biblioteconomie şi ştiinţa informării

AP/ AP

Zi/ID

180

16

Facultatea de Drept şi Sociologie

Drept

Drept

A/AP

Zi/FR

240

Sociologie

Sociologie

A

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

AP

Zi

180

18.UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Arhitectură şi Urbanism

Arhitectură

Arhitectură

A

Zi

360

2

Facultatea de Automatică şi Calculatoare

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

Zi

240

Calculatoare (īn limba engleză)

A

Zi

240

Tehnologia informaţiei

A

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

Zi

240

Automatică şi informatică aplicată (īn limba engleză)

A

Zi

240

Automatică şi informatică aplicată (la Satu Mare)

AP

Zi

240

3

Facultatea de Construcţii

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

AP

Zi

240

Inginerie civilă

Construcţii civile, industriale şi agricole

A

Zi

240

Căi ferate, drumuri şi poduri

A

Zi

240

Amenajări şi construcţii hidrotehnice

AP

Zi

240

Inginerie civilă (īn limba engleză)

AP

Zi

240

Inginerie urbană şi dezvoltare regională

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn construcţii

AP

Zi

240

4

Facultatea de Construcţii de Maşini

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Tehnologia construcţiilor de maşini (īn limba germană)

A

Zi

240

Tehnologia construcţiilor de maşini (la Alba Iulia)

AP

Zi

240

Tehnologia construcţiilor de maşini (la Bistriţa)

AP

Zi

240

Tehnologia construcţiilor de maşini (la Satu Mare)

AP

Zi

240

Tehnologia construcţiilor de maşini (la Zalău)

AP

Zi

240

Maşini-unelte şi sisteme de producţie

A

Zi

240

Maşini-unelte şi sisteme de producţie (la Bistriţa)

AP

Zi

240

Maşini-unelte şi sisteme de producţie (la Satu Mare)

AP

Zi

240

Maşini-unelte şi sisteme de producţie (la Zalău)

AP

Zi

240

Design industrial

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Inginerie mecanică

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

Zi

240

Inginerie economică industrială (la Bistriţa)

AP

Zi

240

Inginerie economică industrială (īn limba engleză)

A

Zi

240

Inginerie economică industrială (la Alba Iulia)

AP

Zi

240

Inginerie economică industrială (la Satu Mare)

AP

Zi

240

Inginerie economică industrială (la Zalău)

AP

Zi

240

Mecatronică şi robotică

Robotică

A

Zi

240

Robotică (īn limba engleză)

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Inginerie fizică

AP

Zi

240

5

Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

A

Zi

240

Electronică aplicată (īn limba engleză)

AP

Zi

240

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

A

Zi

240

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (īn limba engleză)

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic

AP

Zi

240

6

Facultatea de Inginerie Electrică

Inginerie electrică

Sisteme electrice

A

Zi

240

Electronică de putere şi acţionări electrice

A

Zi

240

Instrumentaţie şi achiziţii de date

A

Zi

240

Electromecanică

A

Zi

240

Inginerie energetică

Managementul energiei

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic

AP

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Inginerie medicală

AP

Zi

240

7

Facultatea de Instalaţii

Ingineria instalaţiilor

Instalaţii pentru construcţii

A

Zi

240

Instalaţii şi echipamente pentru protecţia atmosferei

AP

Zi

240

8

Facultatea de Mecanică

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Sisteme şi echipamente termice

A

Zi

240

Mecanică fină şi nanotehnologii

A

Zi

240

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

A

Zi

240

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

Zi

240

9

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor

A

Zi

240

Ingineria procesării materialelor

A

Zi

240

Ingineria procesării materialelor (la Zalău)

AP

Zi

240

Inginerie mecanică

Echipamente pentru procese industriale

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

A

Zi

240

19.UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Agricultură

Biologie

Biologie

A/AP

Zi/FR

180

Agronomie

Agricultură

A/AP

Zi/ID

240

Ştiinţele solului

AP

Zi

240

Montanologie

A/AP

Zi/ID

240

Ingineria produselor alimentare

Tehnologia prelucrării produselor agricole

A/AP

Zi/ID

240

Controlul şi expertiza produselor alimentare

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn agricultură

A

Zi

240

2

Facultatea de Horticultură

Horticultură

Horticultură

A/AP

Zi/ID

240

Peisagistică

AP

Zi

240

Silvicultură

Silvicultură

A

Zi

240

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn agricultură

A/AP

Zi/FR

240

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

AP

Zi

240

3

Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii

Zootehnie

Zootehnie

A/AP

Zi/ID

240

Piscicultură şi acvacultură

A

Zi

240

Biotehnologii

Biotehnologii agricole

A

Zi

240

 

Biotehnologii pentru industria alimentară

AP

Zi

240

4

Facultatea de Medicină Veterinară

Biotehnologii

Biotehnologii medical-veterinare

AP

Zi

240

Medicină veterinară

Medicină veterinară

A

Zi

360

Medicină veterinară (īn limba engleză)

AP

Zi

360

20.UNIVERSITATEA "BABEŞ-BOLYAI" DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Matematică şi Informatică

Matematică

Matematică

A

Zi

180

Matematici aplicate

AP

Zi

180

Matematică informatică

A

Zi

180

Informatică

Informatică

A

Zi

180

Informatică (la Miercurea Ciuc)

AP

Zi

180

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Ingineria informaţiei

AP

Zi

240

2

Facultatea de Fizică

Fizică

Fizică

A

Zi

180

Fizică medicală

A

Zi

180

Fizică medicală (la Zalău)

AP

Zi

180

Fizică informatică

A

Zi

180

Fizică informatică (īn limba maghiară)

A

Zi

180

Ştiinţa mediului

Fizica mediului (la Dej)

A

Zi

180

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor

AP

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Ingineria medicală

AP

Zi

240

Fizică tehnologică

A

Zi

240

3

Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică

Chimie

Chimie

A

Zi

180

Ştiinţa mediului

Chimia mediului

AP

Zi

180

Inginerie chimică

Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului

A

Zi

240

Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie

A

Zi

240

Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale

A

Zi

240

Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice

A

Zi

240

Inginerie biochimică

A

Zi

240

Chimie alimentară şi tehnologii biochimice

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industria chimică şi petrochimică

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn industria chimică şi de materiale

AP

Zi

240

4

Facultatea de Biologie şi Geologie

Biologie

Biologie

A

Zi

180

Biochimie

AP

Zi

180

Geologie

Geologie

A

Zi

180

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A

Zi

180

Inginerie geologică

Inginerie geologică

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Biotehnologii industriale

AP

Zi

240

5

Facultatea de Geografie

Geografie

Geografie

A

Zi

180

Geografia turismului

AP

Zi

180

Geografia turismului (la Gheorgheni, la Sighetu Marmaţiei)

A

Zi

180

Geografia turismului (la Zalău şi Bistriţa)

AP

Zi

180

Cartografie

A

Zi

180

Hidrologie şi meteorologie

AP

Zi

180

Planificare teritorială

AP

Zi

180

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

AP

Zi

240

6

Facultatea de Ştiinţa Mediului

Ştiinţa mediului

Geografia mediului

A

Zi

180

Ştiinţa mediului

AP

Zi

180

Ingineria mediului

Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice

AP

Zi

240

Ingineria mediului

AP

Zi

240

7

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A/AP

Zi/ID

240

Drept comunitar

AP

Zi

240

8

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - Limba şi literatura maghiară / modernă (engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă)

A

Zi

180

Limba şi literatura romānă / Limba şi literatura franceză sau Limba şi literatura maghiară

AP

ID

180

Limba şi literatura romānă / maghiară /modernă (engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă) - O limbă şi literatură modernă (ucraineană, ebraică, norvegiană, finlandeză, japoneză)

A

Zi

180

Limba şi literatura maghiară /modernă (engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă) - Limba şi literatura romānă /modernă (engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă)

A

Zi

180

Limba şi literatura maghiară /Limba şi literatura romānă sau franceză

AP

ID

180

Limba şi literatura chineză - Limba şi literatura romānă /maghiară / O limbă modernă sau clasică

AP

Zi

180

Limba şi literatura coreeană - Limba şi literatura romānă / maghiară / O limbă modernă sau clasică

AP

Zi

180

Limba şi literatura franceză / Limba şi literatura romānă sau maghiară

AP

ID

180

Limba şi literatura japoneză - Limba şi literatura romānă / Maghiară /O limbă modernă sau clasică

AP

Zi

180

Limba şi literatura ucraineană - Limba şi literatura romānă / maghiară / modernă (engleză, germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă, ebraică, norvegiană, finlandeză, japoneză)

A

Zi

180

Limbă şi literatură norvegiană - limbă şi literatură romānă / maghiară sau o limbă modernă ori clasică

AP

Zi

180

Literatură universală şi comparată

A

Zi

180

Filologie clasică

A

Zi

180

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

A

Zi

180

Studii culturale

Etnologie (īn limba maghiară)

A/AP

Zi/ID

180

9

Facultatea de Istorie şi Filosofie

Filosofie

Filosofie

A/AP

Zi/ID

180

Istorie

Istorie

A/AP

Zi/ID

180

Arheologie

A

Zi

180

Arheologie (īn limba maghiară)

A

Zi

180

Arhivistică

A

Zi

180

Arhivistică (īn limba maghiară)

A

Zi

180

Istoria artei

A

Zi

180

Studii culturale

Etnologie

A/AP

Zi/ID

180

Ştiinţe politice

Studii de securitate

AP

Zi

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

Zi

180

Relaţii internaţionale şi studii europene (īn limba maghiară)

A

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Biblioteconomie şi ştiinţa informării

A

Zi

180

Biblioteconomie şi ştiinţa informării (īn limba maghiară)

A

Zi

180

10

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Sociologie

Sociologie

A/AP

Zi/ID

180

Antropologie

AP

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A/AP

Zi/ID

180

11

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogie

A

Zi

180

Psihopedagogie specială

A/AP

Zi/ID

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

AP/ AP

Zi/ID

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar (la Tārgu Mureş, Năsăud, Oradea, Sighetu Marmaţiei, Sibiu, Tārgu Secuiesc, Odorheiu Secuiesc şi Satu Mare)

AP

Zi

180

Psihologie

Psihologie

A/AP

Zi/ID

180

12

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

Economie

Economie generală

AP

Zi

180

Economie agroalimentară

A/AP

Zi/ID

180

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/AP

Zi/ID

180

Administrarea afacerilor

Economia firmei

AP

Zi

180

Economia firmei (la Sfāntu Gheorghe)

A/AP

Zi/ID

180

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A/AP

Zi/ID

180

Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Sfāntu Gheorghe)

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/AP

Zi/ID

180

Contabilitate şi informatică de gestiune (la Sighetu Marmaţiei)

AP

Zi

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A/AP

Zi/ID

180

Statistică şi previziune economică

A/AP

Zi/ID

180

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

A/AP

Zi/ID

180

Management

Management

A/AP

Zi/ID

180

Marketing

Marketing

A/AP

Zi/ID

180

13

Facultatea de Studii Europene

Studii culturale

Studii iudaice

AP

Zi

180

Studii americane

AP

Zi

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A/AP

Zi/ID

180

Ştiinţe administrative

Administraţie europeană

AP

Zi

180

Management

Management

A

Zi

180

Management (la Bistriţa)

AP

Zi

180

14

Facultatea de Business

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A/AP

Zi/ID

180

Administrarea afacerilor īn servicii de ospitalitate

AP/ AP

Zi/ID

180

15

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A/AP

Zi/ID

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/AP

Zi/ID

180

Administraţie publică (la Bistriţa)

AP

Zi

180

Administraţie publică (la Satu Mare)

AP

Zi

180

Administraţie publică (la Sfāntu Gheorghe)

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A/AP

Zi/ID

180

Comunicare şi relaţii publice

A/AP

Zi/ID

180

Comunicare şi relaţii publice (īn limba maghiară)

A

Zi

180

Comunicare şi relaţii publice (īn limba germană)

A

Zi

180

Publicitate

AP

Zi

180

16

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A/AP

Zi/FR

180

Educaţie fizică şi sportivă (la Bistriţa)

AP

Zi

180

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

Zi

180

Kinetoterapie şi motricitate specială (īn limba maghiară)

A

Zi

180

17

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Teologie

Teologie ortodoxă pastorală

A

Zi

240

Teologie ortodoxă didactică

A

Zi

180

Artă sacră

A

Zi

180

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

Zi

180

18

Facultatea de Teologie Greco - Catolică

Filosofie

Filosofie (la Oradea)

AP

Zi

180

Istorie

Istorie (la Oradea)

AP

Zi

180

Teologie

Teologie greco-catolică pastorală

AP

Zi

240

Teologie greco-catolică pastorală (la Blaj)

AP

Zi

240

Teologie greco-catolică pastorală (la Oradea)

A

Zi

240

Teologie greco-catolică didactică

A

Zi

180

Teologie greco-catolică didactică (la Oradea)

AP

Zi

180

Teologie greco-catolică asistenţă socială

A

Zi

180

19

Facultatea de Teologie Reformată

Istorie

Istorie

AP

Zi

180

Teologie

Teologie reformată didactică

A

Zi

180

Teologie reformată asistenţă socială

A

Zi

180

Muzică

Pedagogie muzicală

AP

Zi

180

20

Facultatea de Teologie Romano - Catolică

Istorie

Istorie

A

Zi

180

Teologie

Teologie romano-catolică pastorală*)

A

Zi

240

Teologie romano-catolică didactică

A

Zi

180

Teologie romano-catolică asistenţă socială

AP

Zi

180

21

Facultatea de Teatru şi Televiziune

Teatru

Artele spectacolului (actorie, regie)

A

Zi

180

Teatrologie

A

Zi

180

Cinematografie şi media

Cinematografie, fotografie, media

AP

Zi

180

*) Se şcolarizează īncepānd cu anul I universitar 2007/2008, īn baza contractului de parteneriat īn formă autentică īncheiat cu Institutul Teologic Romano - Catolic din Alba Iulia

21.UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "IULIU HAŢIEGANU" DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Medicină

Sănătate

Medicină

A

Zi

360

Asistenţă medicală generală

AP

Zi

240

Asistenţă medicală generală (la Baia Mare)

AP

Zi

240

Asistenţă medicală generală (la Bistriţa)

AP

Zi

240

Moaşe

AP

Zi

240

Radiologie şi imagistică

A

Zi

180

Laborator clinic

AP

Zi

180

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

AP

Zi

180

2

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Medicină dentară

A

Zi

360

Tehnică dentară

A

Zi

180

Asistenţă dentară

AP

Zi

180

3

Facultatea de Farmacie

Sănătate

Farmacie

A

Zi

300

Asistenţă de farmacie

AP

Zi

180

Nutriţie şi dietetică

AP

Zi

180

22.ACADEMIA DE MUZICĂ "GHEORGHE DIMA" DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Interpretare Muzicală

Muzică

Interpretare muzicală - instrumente

A/AP

Zi/ID

240

2

Facultatea de Artă Scenică

Muzică

Interpretare muzicală - canto

A/AP

Zi/ID

240

Artele spectacolului muzical

A/AP

Zi/ID

240

3

Facultatea Teoretică

Muzică

Pedagogie muzicală

A/AP

Zi/ID

180

Muzicologie

A

Zi

240

Compoziţie muzicală

A

Zi

240

Dirijat

A

Zi

240

4

Facultatea de Muzică din Piatra-Neamţ

Muzică

Pedagogie muzicală

A/AP

Zi/ID

180

Interpretare muzicală - canto

A/A

Zi/ID

240

Interpretare muzicală - instrumente

A/A

Zi/ID

240

23.UNIVERSITATEA DE ARTĂ ŞI DESIGN DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Arte Plastice

Arte plastice, decorative şi design

Arte plastice (fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii)

A

Zi

180

Arte plastice (pictură, la Bistriţa)

AP

Zi

180

Arte plastice (pictură, la Sighişoara)

AP

Zi

180

Arte plastice (pictură, sculptură, grafică)

A

Zi

180

Conservare şi restaurare

A

Zi

180

Pedagogia artelor plastice şi decorative

A

Zi

180

2

Facultatea de Arte Decorative şi Design

Arte plastice, decorative şi design

Arte decorative

A

Zi

180

Design

A

Zi

180

Artă murală

A

Zi

180

Ceramică - sticlă - metal

A

Zi

180

Arte textile - design textil

A

Zi

180

24.UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANŢA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - O limbă şi literatură modernă

A/ AP

Zi/FR

180

Limba şi literatura franceza - Limba şi literatura portugheză

AP

Zi

180

Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura modernă (italiană)

A

Zi

180

Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura modernă (spaniolă)

AP

Zi

180

Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (italiană, franceză, spaniolă)

A

Zi

180

Limba şi literatura romānă - Filologie clasică (latină)

A

Zi

180

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

AP

Zi

180

Studii culturale

Studii americane

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

Zi

180

2

Facultatea de Teologie

Teologie

Teologie ortodoxă pastorală

A

Zi

240

Teologie ortodoxă didactică

A

Zi

180

Artă sacră

AP

Zi

180

Teologie ortodoxă asistenţă socială

AP

Zi

180

3

Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice

Istorie

Istorie

A/AP

Zi/FR

180

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

AP

Zi

180

Studii de securitate

AP

Zi

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

Zi

180

4

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Drept

Drept

A/AP

Zi/FR

240

Sociologie

Sociologie

AP

Zi

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/AP

Zi/FR

180

Asistenţă managerială şi secretariat

A

Zi

180

Poliţie comunitară

AP

Zi

180

5

Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole

Biologie

Biologie

A

Zi

180

Geografie

Geografie

A

Zi

180

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A

Zi

180

Agronomie

Agricultură

A/AP

Zi/FR

240

Horticultură

Horticultură

AP

Zi

240

6

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A/AP

Zi/FR

180

Kinetoterapie şi motricitate specială

AP

Zi

180

7

Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului

Fizică

Fizică

A

Zi

180

Chimie

Chimie

A

Zi

180

Inginerie chimică

Chimie alimentară şi tehnologii biochimice

AP

Zi

240

Prelucrarea petrolului şi petrochimie

A

Zi

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn industria chimică şi de materiale

AP

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Fizică tehnologică

AP

Zi

240

8

Facultatea de Matematică şi Informatică

Matematică

Matematică

A

Zi

180

Matematică informatică

A/AP

Zi/ID

180

Matematică informatică (īn limba engleză)

AP

Zi

180

Informatică

Informatică

A

Zi

180

9

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

AP/ AP

Zi/ID

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A/AP

Zi/ID

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/AP

Zi/ID

180

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

A/AP

Zi/ID

180

Management

Management

AP

Zi

180

Marketing

Marketing

AP

Zi

180

10

Facultatea de Medicină

Sănătate

Medicină

A

Zi

360

Asistenţă medicală generală

AP

Zi

240

Moaşe

AP

Zi

240

Laborator clinic

AP

Zi

180

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

AP

Zi

180

11

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Medicină dentară

A

Zi

360

Tehnică dentară

A

Zi

180

Asistenţă dentară

AP

Zi

180

Asistenţă de profilaxie stomatologică

AP

Zi

180

12

Facultatea de Farmacie

Sănătate

Farmacie

A

Zi

300

Asistenţă de farmacie

A

Zi

180

13

Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială şi Maritimă

Inginerie energetică

Energetică industrială

AP

Zi

240

Inginerie industrială

Ingineria sudării

A

Zi

240

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

AP/ AP

Zi/FR

240

Inginerie mecanică

Utilaje şi instalaţii portuare

A

Zi

240

Arhitectură navală

Sisteme şi echipamente navale

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic

A/AP

Zi/FR

240

14

Facultatea de Construcţii

Inginerie civilă

Construcţii civile, industriale şi agricole

AP

Zi

240

Amenajări şi construcţii hidrotehnice

A

Zi

240

Īmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală

A

Zi

240

Inginerie urbană şi dezvoltare regională

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria dezvoltării rurale durabile

AP

Zi

240

Ingineria mediului

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn construcţii

A

Zi

240

15

Facultatea de Arte

Teatru

Artele spectacolului (actorie)

A

Zi

180

Artele spectacolului (coregrafie)

AP

Zi

180

Muzică

Pedagogie muzicală

A

Zi

180

Interpretare muzicală - canto

A

Zi

240

Arte plastice, decorative şi design

Pedagogia artelor plastice şi decorative

AP

Zi

180

16

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Asistenţă socială

Asistenţă socială

AP

Zi

180

Ştiinţe ale educaţiei

Psihopedagogie specială

A/AP

Zi/FR

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

A

Zi

180

Psihologie

Psihologie

A

Zi

180

25.UNIVERSITATEA MARITIMĂ DIN CONSTANŢA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Navigaţie şi Transport Naval

Inginerie marină şi navigaţie

Navigaţie şi transport maritim şi fluvial

A/AP

Zi/FR

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul transporturilor

AP

Zi

240

2

Facultatea de Electromecanică Navală

Inginerie electrică

Electrotehnică

A/AP

Zi/FR

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

AP

Zi

240

Inginerie marină şi navigaţie

Electromecanică navală

A/AP

Zi/FR

240

26.UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Matematică şi Informatică

Matematică

Matematică

A

Zi

180

Matematică informatică

AP

Zi

180

Informatică

Informatică

A/AP

Zi/ID

180

2

Facultatea de Fizică

Fizică

Fizică

A

Zi

180

Fizică medicală

AP

Zi

180

Fizică informatică

A

Zi

180

Ştiinţa mediului

Fizica mediului

AP

Zi

180

3

Facultatea de Chimie

Chimie

Chimie

A

Zi

180

Biochimie tehnologică

A

Zi

180

Ştiinţa mediului

Chimia mediului

A

Zi

180

4

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

Zi

180

Educaţie fizică şi sportivă (la Drobeta-Turnu Severin)

AP

Zi

180

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

Zi

180

Kinetoterapie şi motricitate specială (la Drobeta-Turnu Severin)

AP

Zi

180

5

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - O limbă şi literatură modernă

A/AP

Zi/ID

180

Limba şi literatura romānă - O limbă şi literatură modernă (franceză, engleză la Drobeta-Turnu Severin)

AP

Zi

180

O limbă şi literatură modernă (A) - O limbă şi literatură modernă (B)/Limba latină

A

Zi

180

Limba şi literatura romānă - Filologie clasică (latină)

A

Zi

180

Limbi moderne aplicate

Traducere şi interpretare

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

AP

Zi

180

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogie

AP

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

AP

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar (la Drobeta-Turnu Severin)

A

Zi

180

Teatru

Artele spectacolului (actorie)

A

Zi

180

Muzică

Pedagogie muzicală

AP

Zi

180

Interpretare muzicală - canto

AP

Zi

240

Interpretare muzicală - instrumente

AP

Zi

240

Arte plastice, decorative şi design

Arte plastice (grafică)

AP

Zi

180

Pedagogia artelor plastice şi decorative

AP

Zi

180

6

Facultatea de Ştiinţe Socio - Umane

Geografie

Geografie

A/AP

Zi/ID

180

Filosofie

Filosofie

A/AP

Zi/ID

180

Istorie

Istorie

A/AP

Zi/FR

180

Sociologie

Sociologie

A/AP

Zi/ID

180

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A

Zi

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

AP

Zi

180

7

Facultatea de Teologie

Teologie

Teologie ortodoxă pastorală

A/AP

Zi/FR

240

Teologie ortodoxă didactică

A

Zi

180

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

AP

Zi

180

8

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Drept

Drept

A/AP

Zi/FR

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/AP

Zi/FR

180

Administraţie publică (la Drobeta-Turnu Severin)

A/AP

Zi/ID

180

Asistenţă managerială şi secretariat

A

Zi

180

Asistenţă managerială şi secretariat (la Drobeta-Turnu Severin)

A

Zi

180

9

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Economie

Economie generală

A

Zi

180

Economie agroalimentară

A

Zi

180

Economie generală şi comunicare economică

AP

Zi

180

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/AP

Zi/ID

180

Finanţe şi bănci (la Drobeta-Turnu Severin)

A/AP

Zi/FR

180

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor (la Drobeta-Turnu Severin)

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/AP

Zi/ID

180

Contabilitate şi informatică de gestiune (la Drobeta-Turnu Severin)

A/AP

Zi/ID

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A

Zi

180

Statistică şi previziune economică

A

Zi

180

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A/AP

Zi/ID

180

Management

Management

A/AP

Zi/ID

180

Management (la Drobeta-Turnu Severin)

A/AP

Zi/FR

180

Marketing

Marketing

A

Zi

180

10

Facultatea de Mecanică

Inginerie civilă

Construcţii civile, industriale şi agricole

AP

Zi

240

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Maşini-unelte şi sisteme de producţie

A

Zi

240

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

Zi

240

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor

AP

Zi

240

Inginerie mecanică

Inginerie mecanică

AP

Zi

240

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic

A

Zi

240

Ingineria transporturilor

Ingineria transporturilor şi a traficului

AP

Zi

240

11

Facultatea de Electrotehnică

Inginerie aerospaţială

Echipamente şi instalaţii de aviaţie

A

Zi

240

Inginerie electrică

Sisteme electrice

A

Zi

240

Electronică de putere şi acţionări electrice

A

Zi

240

Inginerie electrică şi calculatoare

A

Zi

240

Inginerie electrică şi calculatoare (īn limba franceză)

A

Zi

240

Inginerie energetică

Ingineria sistemelor electroenergetice

A

Zi

240

Termoenergetică

A

Zi

240

Managementul energiei

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic

AP

Zi

240

12

Facultatea de Inginerie īn Electromecanică, Mediu şi Informatică Industrială

Inginerie electrică

Electromecanică

A/AP

Zi/FR

240

Electromecanică (īn limba franceză)

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

AP

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Informatică industrială

AP

Zi

240

13

Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

Zi

240

Calculatoare (īn limba engleză)

A

Zi

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

A

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

Zi

240

Ingineria sistemelor multimedia

AP

Zi

240

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

AP

Zi

240

Robotică

A

Zi

240

14

Facultatea de Horticultură

Biologie

Biologie

A

Zi

180

Horticultură

Horticultură

A/AP

Zi/ID

240

Peisagistică

AP

Zi

240

Ingineria produselor alimentare

Tehnologia prelucrării produselor agricole

A/AP

Zi/FR

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn agricultură

A/AP

Zi/FR

240

15

Facultatea de Agricultură

Agronomie

Agricultură

A/AP

Zi/ID

240

Montanologie

A/AP

Zi/ID

240

Silvicultură

Silvicultură

AP

Zi

240

Silvicultură (la Rāmnicu Vālcea)

AP

Zi

240

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

AP

Zi

240

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

AP

Zi

240

16

Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice din Drobeta-Turnu Severin

Inginerie industrială

Ingineria sudării

AP

Zi

240

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Utilaje şi instalaţii portuare

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

AP

Zi

240

Inginerie marină şi navigaţie

Navigaţie şi transport maritim şi fluvial

A/AP

Zi/FR

240

Electromecanică navală

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

Zi

240

27.UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Medicină

Sănătate

Medicină

A

Zi

360

2

Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală

Sănătate

Asistenţă medicală generală

AP

Zi

240

Asistenţă medicală generală (la Drobeta - Turnu Severin)

AP

Zi

240

Moaşe

AP

Zi

240

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

AP

Zi

180

3

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Medicină dentară

A

Zi

360

Tehnică dentară

AP

Zi

180

4

Facultatea de Farmacie

Sănătate

Farmacie

A

Zi

300

28.UNIVERSITATEA "DUNĂREA DE JOS" DIN GALAŢI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Mecanică

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Maşini-unelte şi sisteme de producţie

A

Zi

240

Ingineria sudării

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Sisteme şi echipamente termice

A

Zi

240

Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice

AP

Zi

240

Mecanică fină şi nanotehnologii

A

Zi

240

Inginerie mecanică

A

Zi

240

Echipamente pentru procese industriale

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

AP/ AP

Zi/FR

240

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A/AP

Zi/FR

240

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

Zi

240

Robotică

A

Zi

240

2

Facultatea de Nave

Arhitectură navală

Arhitectură navală

A

Zi

240

Sisteme şi echipamente navale

A

Zi

240

3

Facultatea de Inginerie Electrică şi Electronică

Inginerie electrică

Electronică de putere şi acţionări electrice

A

Zi

240

Electronică de putere şi acţionări electrice (īn limba franceză)

A

Zi

240

Electromecanică

A

Zi

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

A

Zi

240

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

A

Zi

240

4

Facultatea de Ştiinţa Calculatoarelor

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

Zi

240

5

Facultatea de Metalurgie şi Ştiinţa Materialelor

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor

A

Zi

240

Ingineria elaborării materialelor metalice

A

Zi

240

Ingineria procesării materialelor

A

Zi

240

Ingineria mediului

ingineria şi protecţia mediului īn industrie

A

Zi

240

6

Facultatea de Inginerie din Brăila

Agronomie

Agricultură

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Utilaje tehnologice pentru construcţii

A

Zi

240

Ingineria şi managementul resurselor tehnologice īn construcţii

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic

A

Zi

240

7

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

AP

Zi

180

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

AP

Zi

240

Ingineria produselor alimentare

Ingineria produselor alimentare

A/AP

Zi/FR

240

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

Zi

240

Pescuit şi industrializarea peştelui

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Biotehnologii industriale

A

Zi

240

8

Facultatea de Medicină şi Farmacie

Sănătate

Medicină

AP

Zi

360

Medicină dentară

AP

Zi

360

Farmacie

AP

Zi

300

Asistenţă medicală generală

AP

Zi

240

9

Facultatea de Ştiinţe

Matematică

Matematică

A

Zi

180

Matematică informatică

A

Zi

180

Fizică

Fizică

A/AP

Zi/FR

180

Fizică informatică

AP

Zi

180

Chimie

Chimie

A/AP

Zi/FR

180

Informatică

Informatică

AP

Zi

180

Ştiinţa mediului

Ştiinţa mediului

AP

Zi

180

10

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă

A/AP

Zi/ID

180

Limba şi literatura romānă - 0 limbă şi literatură modernă (engleză, franceză)

A/AP/ AP

Zi/ID/FR

180

O limbă şi literatură modernă A (engleză, franceză) - 0 limbă şi literatură modernă B (franceză, engleză)

A/AP

Zi/ID

180

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

Zi

180

11

Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie

Filosofie

Filosofie

A/AP

Zi/ID

180

Istorie

Istorie

A/AP

Zi/ID

180

Teologie

Teologie ortodoxă didactică

A

Zi

180

Teologie ortodoxă asistenţă socială

AP

Zi

180

Sociologie

Sociologie

AP

Zi

180

12

Facultatea de Arte

Teatru

Artele spectacolului (actorie)

A

Zi

180

Muzică

Interpretare muzicală - canto

AP

Zi

240

Arte plastice, decorative şi design

Arte plastice (pictură)

AP

Zi

180

13

Facultatea de Ştiinţe Economice

Geografie

Geografia turismului

AP

Zi

180

Economie

Economie agroalimentară

A

Zi

180

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/AP

Zi/FR

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/AP

Zi/FR

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A

Zi

180

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

A

Zi

180

Management

Management

A/AP/AP

Zi/ID/FR

180

Marketing

Marketing

A/AP/AP

Zi/ID/FR

180

14

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A/AP

Zi/FR

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/AP

Zi/ID

180

15

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

Zi

180

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

Zi

180

16

Facultatea Transfrontalieră de Ştiinţe Umaniste, Economice şi Inginereşti

Matematică

Matematică

A

Zi

180

Matematică informatică

A

Zi

180

Informatică

Informatică

A

Zi

180

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă

AP

Zi

180

Istorie

Istorie

AP

Zi

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

Zi

180

Management

Management

A

Zi

180

Ingineria produselor alimentare

Ingineria produselor alimentare

A

Zi

240

29.UNIVERSITATEA TEHNICĂ "GH. ASACHI" DIN IAŞI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Automatică şi Calculatoare

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

Zi

240

Tehnologia informaţiei

A

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Informatică industrială

AP

Zi

240

2

Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului

Inginerie chimică

Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului

A

Zi

240

Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie

A

Zi

240

Ştiinţa şi ingineria polimerilor

A

Zi

240

Inginerie chimică

A

Zi

240

Inginerie biochimică

A

Zi

240

Ingineria fabricaţiei hārtiei

A

Zi

240

Chimie alimentară şi tehnologii biochimice

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn industria chimică şi de materiale

A

Zi

240

3

Facultatea de Construcţii şi Instalaţii

Inginerie civilă

Construcţii civile, industriale şi agricole

A

Zi

240

Căi ferate, drumuri şi poduri

A

Zi

240

Inginerie civilă (īn limbile engleză şi franceză)

A

Zi

240

Inginerie urbană şi dezvoltare regională

A

Zi

240

Ingineria instalaţiilor

Instalaţii pentru construcţii

A

Zi

240

4

Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Maşini-unelte şi sisteme de producţie

A

Zi

240

Ingineria sudării

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice

A

Zi

240

Mecanică fină şi nanotehnologii

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic

A

Zi

240

5

Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

A

Zi

240

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

A

Zi

240

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (īn limba engleză)

AP

Zi

240

Microelectronică, optoelectronică şi nanotehnologii

A

Zi

240

6

Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată

Inginerie electrică

Sisteme electrice

A

Zi

240

Electronică de putere şi acţionări electrice

A

Zi

240

Instrumentaţie şi achiziţii de date

A

Zi

240

Electromecanică

A

Zi

240

Inginerie energetică

Ingineria sistemelor electroenergetice

A

Zi

240

Termoenergetică

A

Zi

240

Managementul energiei

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Informatică aplicată īn inginerie electrică

AP

Zi

240

7

Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie şi Ingineria Mediului

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

A

Zi

240

Inginerie civilă

Amenajări şi construcţii hidrotehnice

A

Zi

240

Inginerie sanitară şi protecţia mediului

A

Zi

240

Īmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn agricultură

A

Zi

240

8

Facultatea de Mecanică

Ingineria autovehiculelor

Ingineria sistemelor de propulsie pentru autovehicule

AP

Zi

240

Autovehicule rutiere

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Sisteme şi echipamente termice

A

Zi

240

Inginerie mecanică

AP

Zi

240

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

A

Zi

240

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

Zi

240

Robotică

AP

Zi

240

9

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor

A

Zi

240

Ingineria procesării materialelor

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Echipamente pentru procese industriale

A

Zi

240

10

Facultatea de Textile - Pielărie şi Management Industrial

Inginerie chimică

Tehnologia chimică a produselor din piele şi īnlocuitori

A

Zi

240

Tehnologie chimică textilă

A

Zi

240

Inginerie industrială

Tehnologia şi designul produselor textile

A

Zi

240

Tehnologia şi designul confecţiilor din piele şi īnlocuitori

A

Zi

240

Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

Zi

240

11

Facultatea de Arhitectură "G.M. Cantacuzino"

Arhitectură

Arhitectură

A

Zi

360

30.UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ "ION IONESCU DE LA BRAD" DIN IAŞI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Agricultură

Biologie

Biologie

AP

Zi

180

Agronomie

Agricultură

A/AP

Zi/ID

240

Montanologie

A

Zi

240

Ingineria produselor alimentare

Tehnologia prelucrării produselor agricole

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn agricultură

A/AP

Zi/ID

240

2

Facultatea de Horticultură

Horticultură

Horticultură

A/AP

Zi/ID

240

Peisagistică

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria mediului

AP

Zi

240

3

Facultatea de Zootehnie

Zootehnie

Zootehnie

A/AP

Zi/ID

240

Piscicultură şi acvacultură

AP

Zi

240

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

AP

Zi

240

4

Facultatea de Medicină Veterinară

Medicină veterinară

Medicină veterinară

A

Zi

360

Medicină veterinară (īn limba engleză)

AP

Zi

360

31.UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN IAŞI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Biologie

Biologie

Biologie

A/AP

Zi/ID

180

Biochimie

A

Zi

180

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A/AP

Zi/ID

180

2

Facultatea de Chimie

Chimie

Chimie

A

Zi

180

Biochimie tehnologică

A

Zi

180

Chimie informatică

AP

Zi

180

Ştiinţa mediului

Chimia mediului

AP

Zi

180

3

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A/AP

Zi/FR

240

4

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/AP

Zi/ID

180

Economie

Economie generală

A

Zi

180

Economie agroalimentară

A

Zi

180

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/AP

Zi/ID

180

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor (īn limba engleză)

AP

Zi

180

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

Zi

180

Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Piatra-Neamţ)

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/AP

Zi/ID

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A

Zi

180

Statistică şi previziune economică

A

Zi

180

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A

Zi

180

Management

Management

A/AP

Zi/ID

180

Marketing

Marketing

A

Zi

180

5

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A/AP

Zi/FR

180

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

Zi

180

6

Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social - Politice

Filosofie

Filosofie

A/AP

Zi/ID

180

Studii culturale

Studii culturale

AP

Zi

180

Sociologie

Sociologie

A

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A/AP

Zi/ID

180

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A/AP

Zi/ID

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

AP/ AP

Zi/ID

180

7

Facultatea de Fizică

Fizică

Fizică

A

Zi

180

Fizică medicală

A

Zi

180

Biofizică

A

Zi

180

Fizică informatică

AP

Zi

180

Ştiinţe inginereşti aplicate

Fizică tehnologică

A

Zi

240

8

Facultatea de Geografie şi Geologie

Geografie

Geografie

A

Zi

180

Geografia turismului

A

Zi

180

Hidrologie şi meteorologie

AP

Zi

180

Planificare teritorială

AP

Zi

180

Geologie

Geochimie

A

Zi

180

Ştiinţa mediului

Geografia mediului

A

Zi

180

Inginerie geologică

Inginerie geologică

A

Zi

240

9

Facultatea de Informatică

Informatică

Informatică

A/AP

Zi/ID

180

10

Facultatea de Istorie

Istorie

Istorie

A/AP

Zi/ID

180

Arheologie

AP

Zi

180

Arhivistică

AP

Zi

180

Muzeologie

AP

Zi

180

Istoria artei

AP

Zi

180

11

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - O limbă şi literatură modernă

A

Zi

180

O limbă şi literatură modernă (A) - Limba şi literatura romānă

A

Zi

180

O limbă şi literatură modernă (A) - O limbă şi literatură modernă (B)

A

Zi

180

Literatură universală şi comparată - Limbă şi literatură modernă

A

Zi

180

Filologie clasică - O limbă şi literatură modernă

AP

Zi

180

Limbi moderne aplicate

Traducere şi interpretare

AP

Zi

180

Studii culturale

Studii americane

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

Zi

180

12

Facultatea de Matematică

Matematică

Matematică

A/AP

Zi/FR

180

Matematici aplicate

A

Zi

180

Matematică informatică

A

Zi

180

13

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogie

A

Zi

180

Psihopedagogie specială

A

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

AP/ AP

Zi/ID

180

Psihologie

Psihologie

A/A

Zi/ID

180

14

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Teologie

Teologie ortodoxă pastorală

A

Zi

240

Teologie ortodoxă didactică

A

Zi

180

Artă sacră

A

Zi

180

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

Zi

180

15

Facultatea de Teologie Romano-Catolică

Teologie

Teologie romano-catolică pastorală

AP

Zi

240

Teologie romano-catolică didactică

AP

Zi

180

Teologie romano-catolică asistenţă socială

AP

Zi

180

32.UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "GR. T. POPA" DIN IAŞI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Medicină

Sănătate

Medicină

A

Zi

360

Medicină (īn limba engleză)

A

Zi

360

Medicină (īn limba franceză)

A

Zi

360

Asistenţă medicală generală

AP

Zi

240

Asistenţă medicală generală (la Botoşani)

AP

Zi

240

Moaşe

A

Zi

240

Radiologie şi imagistică

AP

Zi

180

Laborator clinic

AP

Zi

180

Audiologie şi protezare auditivă

AP

Zi

180

Nutriţie şi dietetică

AP

Zi

180

2

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Medicină dentară

A

Zi

360

Medicină dentară (īn limba engleză)

A

Zi

360

Medicină dentară (īn limba franceză)

A

Zi

360

Tehnică dentară

A

Zi

180

Asistenţă dentară

AP

Zi

180

3

Facultatea de Farmacie

Sănătate

Farmacie

A

Zi

300

Asistenţă de farmacie

AP

Zi

180

4

Facultatea de Bioinginerie Medicală

Ştiinţe inginereşti aplicate

Bioinginerie

A

Zi

240

Sănătate

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

AP

Zi

180

33.UNIVERSITATEA DE ARTE "GEORGE ENESCU" DIN IAŞI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Interpretare Muzicală

Muzică

Interpretare muzicală - canto

A

Zi

240

Interpretare muzicală - instrumente

A

Zi

240

2

Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru

Teatru

Artele spectacolului (actorie, păpuşi-marionete)

A

Zi

180

Artele spectacolului (regie)

AP

Zi

180

Teatrologie

AP

Zi

180

Muzică

Pedagogie muzicală

A

Zi

180

Muzică religioasă

AP

Zi

180

Muzicologie

A

Zi

240

Compoziţie muzicală

A

Zi

240

Dirijat

A

Zi

240

3

Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design

Arte plastice, decorative şi design

Arte plastice (pictură, sculptură, grafică)

A

Zi

180

Arte decorative

A

Zi

180

Design

A

Zi

180

Conservare şi restaurare

A

Zi

180

Artă murală

A

Zi

180

Pedagogia artelor plastice şi decorative

A

Zi

180

Istoria şi teoria artei

AP

Zi

180

Modă - design vestimentar

A

Zi

180

34.UNIVERSITATEA DIN ORADEA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Arhitectură şi Construcţii

Arhitectură

Arhitectură

AP

Zi

360

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

A

Zi

240

Inginerie civilă

Construcţii civile, industriale şi agricole

AP

Zi

240

Inginerie sanitară şi protecţia mediului

A

Zi

240

2

Facultatea de Arte Vizuale

Arte plastice, decorative şi design

Arte plastice (pictură)

A

Zi

180

Arte plastice (sculptură)

A

Zi

180

Arte decorative

A

Zi

180

Design

A

Zi

180

Conservare şi restaurare

A

Zi

180

Pedagogia artelor plastice şi decorative

A

Zi

180

Istoria şi teoria artei

AP

Zi

180

Ceramică - sticlă - metal

AP

Zi

180

Arte textile - design textil

AP

Zi

180

3

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

Zi

180

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

Zi

180

4

Facultatea de Energetică

Inginerie energetică

Ingineria sistemelor electroenergetice

A

Zi

240

Termoenergetică

A

Zi

240

Energetică industrială

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic

AP

Zi

240

5

Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

Zi

240

Tehnologia informaţiei

A

Zi

240

Inginerie electrică

Sisteme electrice

A

Zi

240

Instrumentaţie şi achiziţii de date

AP

Zi

240

Electromecanică

A

Zi

240

Electromecanică (la Marghita, la Beiuş)

AP

Zi

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

A

Zi

240

Reţele şi software de telecomunicaţii

AP

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Inginerie medicală

AP

Zi

240

6

Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Ingineria sudării

A

Zi

240

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Mecanică fină şi nanotehnologii

A

Zi

240

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

AP

Zi

240

Utilaje petroliere şi petrochimice (la Marghita)

AP

Zi

240

Echipamente pentru procese industriale

AP

Zi

240

Inginerie şi management

inginerie economică īn domeniul mecanic

A/ AP

Zi/ID

240

Mecatronică şi robotică

Robotică

A

Zi

240

7

Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale

Geografie

Geografie

A

Zi

180

Geografia turismului

AP

Zi

180

Planificare teritorială

AP

Zi

180

Ştiinţa mediului

Geografia mediului

AP

Zi

180

Istorie

Istorie

A

Zi

180

Arheologie

AP

Zi

180

Istoria artei

AP

Zi

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

Zi

180

8

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - 0 limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană, rusă)

A

Zi

180

Limba şi literatura engleză - 0 limbă şi literatură modernă (franceză, germană, rusă)/Limba şi literatura romānă

A

Zi

180

Limba şi literatura franceză - 0 limbă şi literatură modernă (engleză, germană)/Limba şi literatura romānă

A

Zi

180

Limba şi literatura germană - 0 limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, italiană, rusă)/Limba şi literatura romānă

A

Zi

180

Limba şi literatura italiană - 0 limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, rusă)/Limba şi literatura romānă

AP

Zi

180

Teologie

Teologie baptistă didactică

A

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Biblioteconomie şi ştiinţa informării

A

Zi

180

9

Facultatea de Medicină şi Farmacie

Sănătate

Medicină

A

Zi

360

Medicină dentară

A

Zi

360

Farmacie

A

Zi

300

Asistenţă medicală generală

AP

Zi

240

Radiologie şi imagistică

AP

Zi

180

Laborator clinic

AP

Zi

180

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

A

Zi

180

Tehnică dentară

A

Zi

180

Asistenţă de farmacie

AP

Zi

180

10

Facultatea de Muzică

Teatru

Artele spectacolului (actorie)

AP

Zi

180

Muzică

Pedagogie muzicală

A

Zi

180

Interpretare muzicală - canto

A

Zi

240

Interpretare muzicală - instrumente

A

Zi

240

11

Facultatea de Protecţia Mediului

Agronomie

Agricultură

A

Zi

240

Horticultură

Horticultură

A

Zi

240

Peisagistică

AP

Zi

240

Silvicultură

Silvicultură

A

Zi

240

Exploatări forestiere

AP

Zi

240

Zootehnie

Zootehnie

AP

Zi

240

Inginerie forestieră

Ingineria prelucrării lemnului

AP

Zi

240

Ingineria produselor alimentare

Tehnologia prelucrării produselor agricole

AP

Zi

240

Controlul şi expertiza produselor alimentare

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

AP

Zi

240

12

Facultatea de Ştiinţe

Matematică

Matematică

A

Zi

180

Matematici aplicate

AP

Zi

180

Matematică informatică

A

Zi

180

Fizică

Fizică

A

Zi

180

Fizică medicală

AP

Zi

180

Fizică informatică

AP

Zi

180

Chimie

Chimie

A

Zi

180

Informatică

Informatică

AP

Zi

180

Biologie

Biologie

A

Zi

180

Ştiinţa mediului

Chimia mediului

AP

Zi

180

Ecologie şi protecţia mediului

AP

Zi

180

Ştiinţe inginereşti aplicate

Fizică tehnologică

AP

Zi

240

13

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/ AP

Zi/ID

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A/ AP

Zi/ID

180

Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Beiuş)

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/ID

180

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

A/ AP

Zi/ID

180

Management

Management

A/ AP

Zi/ID

180

Marketing

Marketing

A/ AP

Zi/ID

180

14

Facultatea de Ştiinţe Juridice

Drept

Drept

A

Zi

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

Zi

180

15

Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

AP

Zi

180

16

Facultatea de Ştiinţe Socio - Umane

Filosofie

Filosofie

AP

Zi

180

Sociologie

Sociologie

A

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

Zi

180

Ştiinţe ale educaţiei

Psihopedagogie specială

AP

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

A/ AP

Zi/FR

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar (la Satu Mare)

AP

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar (cu predare īn limba maghiară)

AP

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar (la Beiuş)

A

Zi

180

Psihologie

Psihologie

A

Zi

180

17

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Teologie

Teologie ortodoxă pastorală

A

Zi

240

Teologie ortodoxă didactică

A

Zi

180

Artă sacră

AP

Zi

180

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

Zi

180

18

Facultatea de Textile şi Pielărie

Inginerie industrială

Tehnologia şi designul confecţiilor din piele şi īnlocuitori

A

Zi

240

Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

Zi

240

35.UNIVERSITATEA DIN PETROŞANI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Mine

Inginerie civilă

Construcţii miniere

A

Zi

240

Inginerie geologică

Geologia resurselor miniere

A

Zi

240

Inginerie industrială

Ingineria şi managementul calităţii

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

A

Zi

240

Ingineria valorificării deşeurilor

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic

A

Zi

240

Mine, petrol şi gaze

Inginerie minieră

A

Zi

240

Topografie minieră

A

Zi

240

2

Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

AP

Zi

240

Inginerie electrică

Instrumentaţie şi achiziţii de date

A

Zi

240

Electromecanică

A

Zi

240

Inginerie energetică

Energetică industrială

AP

Zi

240

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

AP

Zi

240

Inginerie mecanică

Maşini şi echipamente miniere

A

Zi

240

Echipamente pentru procese industriale

A

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

Zi

240

Ingineria transporturilor

Ingineria transporturilor şi a traficului

AP

Zi

240

3

Facultatea de Ştiinţe

Matematică

Matematică

A

Zi

180

Fizică

Fizică

A

Zi

180

Informatică

Informatică

AP

Zi

180

Sociologie

Sociologie

A

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

AP

Zi

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

Zi

180

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/ AP

Zi/ID

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/ID

180

Management

Management

A/ AP

Zi/ID

180

36.UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Ştiinţe

Chimie

Chimie

A

Zi

180

Biologie

Biologie

A

Zi

180

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

AP

Zi

180

Horticultura

Horticultura

A

Zi

240

Inginerie chimică

Prelucrarea petrolului şi petrochimie

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria mediului

AP

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Inginerie fizică

A

Zi

240

Sănătate

Asistenţă medicală generală

AP

Zi

240

2

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - Limba şi literatura engleză (la Rāmnicu Vālcea)

AP

Zi

180

Limba şi literatura romānă - 0 limbă şi literatură modernă (franceză, engleză)

A

Zi

180

Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura engleză

A

Zi

180

Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura spaniolă

AP

Zi

180

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

AP

Zi

180

Traducere şi interpretare

AP

Zi

180

3

Facultatea de Mecanică şi Tehnologie

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

Zi

240

Ingineria transporturilor

Ingineria transporturilor şi a traficului

AP

Zi

240

4

Facultatea de Electronică, Comunicaţii şi Calculatoare

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

AP

Zi

240

Inginerie electrică

Electromecanică

A

Zi

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

A

Zi

240

Reţele şi software de telecomunicaţii

AP

Zi

240

5

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Teologie

Teologie ortodoxă pastorală

A

Zi

240

Teologie ortodoxă didactică

A

Zi

180

Artă sacră

AP

Zi

180

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

Zi

180

Muzică

Pedagogie muzicală

AP

Zi

180

6

Facultatea de Ştiinţe Economice

Economie

Economie agroalimentară şi a mediului

AP

Zi

180

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/ AP

Zi/FR

180

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

AP

Zi

180

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A/ AP

Zi/FR

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/FR

180

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

AP

Zi

180

Management

Management

A/ AP

Zi/FR

180

Marketing

Marketing

AP

Zi

180

7

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative

Drept

Drept

A/ AP

Zi/FR

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/ AP

Zi/FR

180

8

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

Zi

180

Sport şi performanţă motrică

AP

Zi

180

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

Zi

180

9

Facultatea de Matematică şi Informatică

Matematică

Matematică

A

Zi

180

Informatică

Informatică

A

Zi

180

10

Facultatea de Ştiinţe Socio - Umane

Filosof ie

Filosof ie

A

Zi

180

Istorie

Istorie

A

Zi

180

Istorie (la Rāmnicu Vālcea)

AP

Zi

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

Zi

180

Ştiinţe administrative

Poliţie comunitară

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

Zi

180

Psihologie

Psihologie

AP

Zi

180

11

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei

Ştiinţe administrative

Asistenţă managerială şi secretariat

AP

Zi

180

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

A

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar (la Alexandria)

AP

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar (la Cāmpulung)

A

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar (la Giurgiu)

AP

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar (la Rāmnicu Vālcea)

AP

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar (la Slatina)

AP

Zi

180

37.UNIVERSITATEA "PETROL-GAZE" DIN PLOIEŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

AP

Zi

240

Inginerie electrică

Electromecanică

A

Zi

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Utilaje petroliere şi petrochimice

A

Zi

240

Utilaje pentru transportul şi depozitarea hidrocarburilor

A

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A/ AP

Zi/FR

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic

A/ AP

Zi/ID

240

2

Facultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor

Inginerie geologică

Geologia resurselor petroliere

A

Zi

240

Mine, petrol şi gaze

Inginerie de petrol şi gaze

A/ AP

Zi/FR

240

Transportul, depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor

A

Zi

240

3

Facultatea de Tehnologia Petrolului şi Petrochimie

Inginerie chimică

Prelucrarea petrolului şi petrochimie

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

A/ AP

Zi/FR

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Informatică industrială

AP

Zi

240

4

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

AP

Zi

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

Zi

180

Merceologie şi managementul calităţii

A

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/ID

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

AP

Zi

180

Management

Management

A/ AP

Zi/ID

180

5

Facultatea de Litere şi Ştiinţe

Matematică

Matematică

A

Zi

180

Fizică

Fizică

A

Zi

180

Chimie

Chimie

A

Zi

180

Informatică

Informatică

A

Zi

180

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - Limba şi literatura engleză

A/ AP

Zi/ID

180

Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză

A

Zi

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

Zi

180

Asistenţă managerială şi secretariat

A

Zi

180

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogie

AP

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

A/ AP

Zi/ID

180

38.UNIVERSITATEA "EFTIMIE MURGU" DIN REŞIŢA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Inginerie

Inginerie electrică

Electromecanică

A

Zi

240

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Ingineria sudării

A

Zi

240

Inginerie forestieră

Ingineria prelucrării lemnului

AP

Zi

240

Ingineria materialelor

Ingineria procesării materialelor

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Inginerie mecanică

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic

A

Zi

240

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Informatică industrială

AP

Zi

240

2

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative

Istorie

Istorie

AP

Zi

180

Teologie

Teologie ortodoxă didactică

A

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

Zi

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/ AP

Zi/ID

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

Zi

180

Marketing

Marketing

A/A

Zi/ID

180

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

AP

Zi

180

39.UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Teologie

Teologie

Teologie ortodoxă pastorală

A

Zi

240

Teologie ortodoxă didactică

A

Zi

180

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

Zi

180

2

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A/A

Zi/ID

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/ AP

Zi/ID

180

Poliţie comunitară

AP

Zi

180

3

Facultatea de Litere şi Arte

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - O limbă şi literatură modernă (engleză, germană, franceză)

A/ AP

Zi/ID

180

Limba şi literatura engleză - O limbă şi literatură modernă (germană, franceză)/Limba şi literatura romānă

A

Zi

180

Limba şi literatura franceză - O limbă şi literatură modernă (engleză, germană)/Limba şi literatura romānă

A

Zi

180

Limba şi literatura germană - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză)/Limba şi literatura romānă

A

Zi

180

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

A

Zi

180

Studii culturale

Studii americane

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Biblioteconomie şi ştiinţa informării

A

Zi

180

Teatru

Artele spectacolului (actorie)

A

Zi

180

Teatrologie (management cultural)

A

Zi

180

4

Facultatea de Istorie şi Patrimoniu

Istorie

Istorie

A/ AP

Zi/ID

180

Istorie (īn limba germană)

A

Zi

180

Arte plastice, decorative şi design

Design

AP

Zi

180

Conservare şi restaurare

A

Zi

180

5

Facultatea de Inginerie

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

Zi

240

Tehnologia informaţiei

AP

Zi

240

Inginerie electrică

Electromecanică

A/ AP

Zi/FR

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

AP

Zi

240

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Maşini-unelte şi sisteme de producţie

A

Zi

240

Design industrial

AP

Zi

240

Tehnologia şi designul produselor textile

AP

Zi

240

Tehnologia şi designul confecţiilor din piele şi īnlocuitori

AP

Zi

240

Tehnologia tricotajelor şi confecţiilor

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Mecanică fină şi nanotehnologii

AP

Zi

240

Utilaje pentru textile şi pielărie

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

AP

Zi

240

Ingineria sistemelor

Ingineria sistemelor multimedia

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic

A/ AP

Zi/ID

240

Ingineria transporturilor

Ingineria transporturilor şi a traficului

AP

Zi

240

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

AP

Zi

240

Mine, petrol şi gaze

Transportul, depozitarea şi distribuţia hidrocarburilor

AP

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Informatică industrială

AP

Zi

240

6

Facultatea de Ştiinţe

Matematică

Matematică

AP

Zi

180

Matematici aplicate

AP

Zi

180

Matematică informatică

A/ AP

Zi/ID

180

Fizică

Fizică

A

Zi

180

Fizică informatică

AP

Zi

180

Informatică

Informatică

AP

Zi

180

Informatică aplicată

AP/ AP

Zi/ID

180

Biologie

Biologie

AP

Zi

180

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A

Zi

180

Studii culturale

Etnologie

AP

Zi

180

Sociologie

Sociologie

A

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

Zi

180

Ştiinţe ale educaţiei

Psihopedagogie specială

AP

Zi

180

Psihologie

Psihologie

A

Zi

180

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

Zi

180

Sport şi performanţă motrică

A

Zi

180

7

Facultatea de Medicină

Sănătate

Medicină

A

Zi

360

Medicină dentară

A

Zi

360

Asistenţă medicală generală

AP

Zi

240

Moaşe

AP

Zi

240

Sănătate

Tehnică dentară

AP

Zi

180

Asistenţă dentară

AP

Zi

180

8

Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului

Agronomie

Montanologie

A/ AP

Zi/ID

240

Horticultură

Horticultură

AP

Zi

240

Biotehnologii

Biotehnologii pentru industria alimentară

AP

Zi

240

Ingineria produselor alimentare

Ingineria produselor alimentare

A/ AP

Zi/ID

240

Tehnologia prelucrării produselor agricole

AP

Zi

240

Controlul şi expertiza produselor alimentare

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn agricultură

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

AP

Zi

240

9

Facultatea de Ştiinţe Economice

Economie

Economie generală

AP

Zi

180

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/ AP

Zi/ID

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A/ AP

Zi/ID

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/ID

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A/ AP

Zi/ID

180

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

AP

Zi

180

Management

Management

A/ AP

Zi/ID

180

Marketing

Marketing

AP

Zi

180

10

Facultatea de Jurnalistică

Filosofie

Filosofie

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A/ AP

Zi/ID

180

Comunicare şi relaţii publice

A/ AP

Zi/ID

180

11

Facultatea de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale şi Studii Europene

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A/ AP

Zi/ID

180

Studii de securitate

AP

Zi

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

Zi

180

12

Departamentul de Teologie Protestantă

Teologie

Teologie protestantă pastorală

A

Zi

240

40.UNIVERSITATEA "ŞTEFAN CEL MARE" DIN SUCEAVA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

AP

Zi

180

Kinetoterapie şi motricitate specială

AP

Zi

180

2

Facultatea de Inginerie Alimentară

Ingineria produselor alimentare

Ingineria produselor alimentare

A

Zi

240

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

AP

Zi

240

3

Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

Zi

240

Inginerie electrică

Sisteme electrice

A

Zi

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

AP

Zi

240

Inginerie energetică

Energetică industrială

A

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic

A

Zi

240

4

Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Ingineria şi managementul calităţii

A

Zi

240

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor

AP

Zi

240

Inginerie mecanică

Echipamente pentru procese industriale

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic

A

Zi

240

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

Zi

240

5

Facultatea de Istorie şi Geografie

Geografie

Geografie

A/ AP

Zi/ID

180

Geografia turismului

A/ AP

Zi/ID

180

Ştiinţa mediului

Geografia mediului

AP

Zi

180

Filosofie

Filosofie

A

Zi

180

Istorie

Istorie

A/ AP

Zi/ID

180

Muzeologie

A

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

AP

Zi

180

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

AP

Zi

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Biblioteconomie şi ştiinţa informării

AP

Zi

180

6

Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - Limba şi literatura italiană

AP

Zi

180

Limba şi literatura romānă - Limba şi literatura spaniolă

AP

Zi

180

Limba şi literatura romānă - O limbă şi literatură modernă (franceză, germană)

A/ AP

Zi/ID

180

Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura germană / Limba şi literatura romānă

A

Zi

180

Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura engleză

A

Zi

180

Limba şi literatura franceză - Limba şi literatura germană

A/AP

Zi/ID

180

Limba şi literatura ucraineană - O limbă şi literatură modernă (franceză, engleză)/Limba şi literatura romānă

A

Zi

180

Literatură universală şi comparată - Limba şi literatura romānă sau o limbă străină (spaniolă / italiană / germană)

AP

Zi

180

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

AP

Zi

180

Studii culturale

Studii americane

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

AP

Zi

180

7

Facultatea de Silvicultură

Silvicultură

Silvicultură

A/ AP

Zi/ID

240

8

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică

Drept

Drept

AP

Zi

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/ AP

Zi/ID

180

Asistenţă managerială şi secretariat

A/ AP

Zi/ID

180

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

Zi

180

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A/ AP

Zi/ID

180

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A/ AP

Zi/ID

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/ID

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Cibernetică economică

AP

Zi

180

Informatică economică

AP

Zi

180

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

A

Zi

180

Management

Management

AP

Zi

180

9

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

A

Zi

180

41.UNIVERSITATEA "VALAHIA" DIN TĀRGOVIŞTE

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/ AP

Zi/ID

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP

Zi

180

Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Alexandria)

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/ID

180

Management

Management

A/ AP

Zi/ID

180

Marketing

Marketing

A/ AP

Zi/ID

180

2

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice

Drept

Drept

A/ AP

Zi/ID

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/ AP

Zi/ID

180

Administraţie publică (la Alexandria)

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

Zi

180

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

A

Zi

180

3

Facultatea de Ştiinţe Umaniste

Geografie

Geografie

A/ AP

Zi/ID

180

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - Limba şi literatura engleză / franceză

A

Zi

180

Istorie

Istorie

A/ AP

Zi/ID

180

Arheologie

A

Zi

180

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

Zi

180

4

Facultatea de Teologie

Teologie

Teologie ortodoxă pastorală

A/ AP

Zi/FR

240

Teologie ortodoxă didactică

A

Zi

180

Teologie ortodoxă asistenţă socială

A

Zi

180

5

Facultatea de Ştiinţe şi Arte

Matematică

Matematică

AP

Zi

180

Matematică informatică

A

Zi

180

Fizică

Fizică

A

Zi

180

Chimie

Chimie

A

Zi

180

Informatică

Informatică

AP

Zi

180

Muzică

Pedagogie muzicală

A

Zi

180

Arte plastice, decorative şi design

Conservare şi restaurare

A

Zi

180

6

Facultatea de Inginerie Electrică

Inginerie electrică

Electrotehnică

A

Zi

240

Electromecanică

A

Zi

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

A

Zi

240

 

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

AP

Zi

240

Inginerie energetică

Energetică industrială

A

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

Zi

240

7

Facultatea de Ingineria Materialelor, Mecatronică şi Robotică

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Echipamente pentru procese industriale

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic

AP

Zi

240

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

Zi

240

8

Facultatea de Ingineria Mediului şi Biotehnologii

Zootehnie

Piscicultură şi acvacultură

AP

Zi

240

Ingineria produselor alimentare

Tehnologia prelucrării produselor agricole

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn agricultură

A

Zi

240

42.UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRĀNCUŞI" DIN TĀRGU JIU

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Inginerie

Inginerie energetică

Termoenergetică

A

Zi

240

Managementul energiei

AP

Zi

240

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Maşini-unelte şi sisteme de producţie

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

A

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic

A

Zi

240

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

AP

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Informatică aplicată īn inginerie electrică

AP

Zi

240

2

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/ AP

Zi/ID

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A/ AP

Zi/ID

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/ID

180

Management

Management

A/ AP

Zi/ID

180

Marketing

Marketing

AP

Zi

180

3

Facultatea de Ştiinţe Juridice

Drept

Drept

A/ AP

Zi/ID

240

Ordine şi siguranţă publică

AP

Zi

180

4

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Arte plastice, decorative şi design

Pedagogia artelor plastice şi decorative

AP

Zi

180

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

AP

Zi

180

5

Facultatea de Litere şi Ştiinţe Sociale

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - Limba şi literatura engleză

AP

Zi

180

Istorie

Istorie

AP

Zi

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

Zi

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

AP

Zi

180

43.UNIVERSITATEA "PETRU MAIOR" DIN TĀRGU MUREŞ

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Inginerie

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

Zi

240

Inginerie electrică

Electrotehnică

AP

Zi

240

Inginerie energetică

Ingineria sistemelor electroenergetice

A

Zi

240

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Design industrial

AP

Zi

240

Inginerie mecanică

Utilaje pentru textile şi pielărie

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

AP

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

Zi

240

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

Zi

240

2

Facultatea de Ştiinţe şi Litere

Matematică

Matematică

A/ AP

Zi/FR

180

Matematică informatică

AP/ AP

Zi/FR

180

Informatică

Informatică

A/ AP

Zi/FR

180

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - Limba şi literatura engleză

A/ AP

Zi/FR

180

Limba şi literatura romānă - Limba şi literatura franceză

AP

Zi

180

Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză

AP

Zi

180

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

AP

Zi

180

Istorie

Istorie

A/ AP

Zi/FR

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

Zi

180

Educaţie fizică şi sport

Sport şi performanţă motrică

AP

Zi

180

3

Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative

Drept

Drept

A/ AP

Zi/FR

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/ AP

Zi/FR

180

Finanţe

Finanţe şi bănci

AP

Zi

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/FR

180

Management

Management

A/ AP

Zi/FR

180

44.UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN TĀRGU MUREŞ

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Medicină

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

AP

Zi

180

Sănătate

Medicină *)

A

Zi

360

Asistenţă medicală generală

A

Zi

240

Moaşe

AP

Zi

240

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

AP

Zi

180

Nutriţie şi dietetică

AP

Zi

180

2

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Medicină dentară

A

Zi

360

Tehnică dentară

A

Zi

180

Asistenţă dentară

AP

Zi

180

3

Facultatea de Farmacie

Sănătate

Farmacie

A

Zi

300

Asistenţă de farmacie

A

Zi

180

*) Se şcolarizează şi la cererea Ministerului Apărării Naţionale.

45.UNIVERSITATEA DE ARTĂ TEATRALĂ DIN TĀRGU MUREŞ

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Teatru

Teatru

Artele spectacolului (actorie, īn limba maghiară)

A

Zi

180

Artele spectacolului (actorie, regie, păpuşi - marionete)

A

Zi

180

Artele spectacolului (coregrafie īn limba maghiară)

AP

Zi

180

Artele spectacolului (coregrafie)

AP

Zi

180

Teatrologie

A

Zi

180

Arte plastice, decorative şi design

Scenografie şi eveniment artistic

AP

Zi

180

2

Facultatea de Muzică

Muzică

Pedagogie muzicală

AP

Zi

180

46.UNIVERSITATEA "POLITEHNICA" DIN TIMIŞOARA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Automatică şi Calculatoare

Informatică

Informatică

A/A

Zi/ID

180

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

A

Zi

240

Tehnologia informaţiei

A

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

Zi

240

Ingineria sistemelor multimedia

A/ AP

Zi/ID

240

2

Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului

Inginerie chimică

Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediului

A

Zi

240

Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimie

A

Zi

240

Ştiinţa şi ingineria materialelor oxidice şi nanomateriale

A

Zi

240

Ştiinţa şi ingineria polimerilor

A

Zi

240

Chimie alimentară şi tehnologii biochimice

A

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie

A

Zi

240

Ingineria sistemelor biotehnice şi ecologice

A

Zi

240

3

Facultatea de Construcţii

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

A

Zi

240

Inginerie civilă

Construcţii civile, industriale şi agricole

A

Zi

240

Căi ferate, drumuri şi poduri

A

Zi

240

Inginerie civilă (īn limbile engleză şi germană)

A

Zi

240

Ingineria instalaţiilor

Instalaţii pentru construcţii

A

Zi

240

4

Facultatea de Arhitectură

Arhitectură

Arhitectură

A

Zi

360

5

Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

A

Zi

240

Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii

A/ AP

Zi/ID

240

6

Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică

Inginerie electrică

Electrotehnică

A

Zi

240

Electromecanică

A

Zi

240

Inginerie energetică

Ingineria sistemelor electroenergetice

A

Zi

240

Energetică industrială

A

Zi

240

7

Facultatea de Hidrotehnică

Inginerie civilă

Amenajări şi construcţii hidrotehnice

A

Zi

240

Inginerie sanitară şi protecţia mediului

A

Zi

240

Īmbunătăţiri funciare şi dezvoltare rurală

A

Zi

240

8

Facultatea de Management īn Producţie şi Transporturi

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

Zi

240

Inginerie economică īn construcţii

AP

Zi

240

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic

A

Zi

240

Inginerie economică īn industria chimică şi de materiale

AP

Zi

240

9

Facultatea de Mecanică

Inginerie industrială

Tehnologia construcţiilor de maşini

A

Zi

240

Tehnologia construcţiilor de maşini (īn limba franceză)

AP

Zi

240

Maşini-unelte şi sisteme de producţie

A

Zi

240

Ingineria sudării

A

Zi

240

Design industrial (īn limbile engleză şi germană)

AP

Zi

240

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

A

Zi

240

Ingineria materialelor

Ştiinţa materialelor

A

Zi

240

Inginerie mecanică

Sisteme şi echipamente termice

A

Zi

240

Maşini şi sisteme hidraulice şi pneumatice

A

Zi

240

Mecanică fină şi nanotehnologii

A

Zi

240

Maşini şi echipamente miniere

A

Zi

240

Inginerie mecanică

AP

Zi

240

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

A

Zi

240

Echipamente pentru procese industriale

A

Zi

240

Utilaje pentru textile şi pielărie

A

Zi

240

Vehicule pentru transportul feroviar

A

Zi

240

Ingineria transporturilor

Ingineria transporturilor şi a traficului

A

Zi

240

Mecatronică şi robotică

Mecatronică

A

Zi

240

Robotică

A

Zi

240

Robotică (īn limba germană)

A

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Inginerie medicală

AP

Zi

240

10

Departamentul de Comunicare şi Limbi Străine

Limbi moderne aplicate

Traducere şi interpretare

AP

Zi

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

AP

Zi

180

11

Facultatea de Inginerie din Hunedoara

Inginerie electrică

Electromecanică

A

Zi

240

Ingineria autovehiculelor

Autovehicule rutiere

AP

Zi

240

Ingineria materialelor

Ingineria elaborării materialelor metalice

A

Zi

240

Ingineria procesării materialelor

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul mecanic

A

Zi

240

Inginerie economică īn industria chimică şi de materiale

AP

Zi

240

Ştiinţe inginereşti aplicate

Informatică industrială

AP

Zi

240

47.UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI DIN TIMIŞOARA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Agricultură

Biologie

Biologie

A

Zi

180

Agronomie

Agricultură

A/ AP

Zi/ID

240

Protecţia plantelor

AP

Zi

240

Biotehnologii

Biotehnologii agricole

A

Zi

240

Inginerie geodezică

Măsurători terestre şi cadastru

AP

Zi

240

Inginerie mecanică

Maşini şi instalaţii pentru agricultură şi industrie alimentară

AP

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn agricultură

A/ AP

Zi/ID

240

2

Facultatea de Horticultură şi Silvicultură

Horticultură

Horticultură

A/ AP

Zi/ID

240

Peisagistică

A

Zi

240

Silvicultură

Silvicultură

AP

Zi

240

Biotehnologii

Inginerie genetică

A

Zi

240

3

Facultatea de Management Agricol

Inginerie şi management

Inginerie economică īn agricultură

A/ AP

Zi/ID

240

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

AP/ AP

Zi/ID

240

Inginerie şi management īn industria turismului

AP

Zi

240

4

Facultatea de Medicină Veterinară

Medicină veterinară

Medicină veterinară

A

Zi

360

5

Facultatea de Tehnologia Produselor Agroalimentare

Inginerie chimică

Controlul şi securitatea produselor alimentare

AP

Zi

240

Chimie alimentară şi tehnologii biochimice

AP

Zi

240

Extracte şi aditivi naturali alimentari

A

Zi

240

Ingineria produselor alimentare

Tehnologia prelucrării produselor agricole

A/ AP

Zi/ID

240

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A

Zi

240

6

Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii

Zootehnie

Zootehnie

A/ AP

Zi/ID

240

Piscicultură şi acvacultură

A

Zi

240

Biotehnologii

Biotehnologii agricole

A

Zi

240

48.UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIŞOARA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Matematică şi Informatică

Matematică

Matematică

A

Zi

180

Matematici aplicate

A

Zi

180

Matematică informatică

A

Zi

180

Informatică

Informatică

A

Zi

180

Informatică (īn limba engleză)

A

Zi

180

Informatică aplicată

A

Zi

180

2

Facultatea de Fizică

Fizică

Fizică

A

Zi

180

Fizică medicală

AP

Zi

180

Fizică informatică

A

Zi

180

Ştiinţa mediului

Fizica mediului

AP

Zi

180

Ştiinţe inginereşti aplicate

Fizică tehnologică

AP

Zi

240

3

Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie

Chimie

Chimie

A

Zi

180

Biochimie tehnologică

AP

Zi

180

Biologie

Biologie

A

Zi

180

Biochimie

AP

Zi

180

Geografie

Geografie

A

Zi

180

Geografia turismului

A

Zi

180

Planificare teritorială

AP

Zi

180

Ştiinţa mediului

Chimia mediului

AP

Zi

180

Ecologie şi protecţia mediului

AP

Zi

180

Ştiinţa mediului

AP

Zi

180

4

Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - O limbă şi literatură modernă

A

Zi

180

O limbă şi literatură modernă (A) - O limbă şi literatură modernă (B)

A

Zi

180

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

AP

Zi

180

Istorie

Istorie

A

Zi

180

Teologie

Teologie ortodoxă pastorală

A

Zi

240

Teologie ortodoxă didactică

A

Zi

180

5

Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării

Filosofie

Filosofie

A

Zi

180

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A

Zi

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

A

Zi

180

Relaţii internaţionale şi studii europene (īn limba germană)

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

Zi

180

Comunicare şi relaţii publice

AP

Zi

180

Publicitate

AP

Zi

180

Biblioteconomie şi ştiinţa informării

A

Zi

180

6

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Drept

Drept

A/ AP/ AP

Zi/ID/FR

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

Zi

180

Poliţie comunitară

AP

Zi

180

7

Facultatea de Sociologie şi Psihologie

Sociologie

Sociologie

A

Zi

180

Antropologie

A

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A/ AP

Zi/ID

180

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogie

A

Zi

180

Psihopedagogie specială

A

Zi

180

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

A

Zi

180

Psihologie

Psihologie

A

Zi

180

8

Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor

Economie

Economie agroalimentară şi a mediului

A

Zi

180

Economie generală şi comunicare economică

A

Zi

180

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/ AP

Zi/ID

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/ID

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A

Zi

180

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A/ AP

Zi/ID

180

Management

Management

A/ AP

Zi/ID

180

Marketing

Marketing

A

Zi

180

9

Facultatea de Arte şi Design

Arte plastice, decorative şi design

Arte plastice (fotografie - videoprocesarea computerizată a imaginii)

AP

Zi

180

Arte plastice (pictură, grafică, sculptură)

A

Zi

180

Arte decorative

A

Zi

180

Design

A

Zi

180

Conservare şi restaurare

AP

Zi

180

Pedagogia artelor plastice şi decorative

A

Zi

180

Istoria şi teoria artei

AP

Zi

180

Arte textile - design textil

A

Zi

180

10

Facultatea de Muzică

Teatru

Artele spectacolului (actorie)

A

Zi

180

Muzică

Pedagogie muzicală

A

Zi

180

Interpretare muzicală - canto

A

Zi

240

Interpretare muzicală - instrumente

A

Zi

240

11

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A/ AP

Zi/FR

180

Kinetoterapie şi motricitate specială

A

Zi

180

49.UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE "VICTOR BABEŞ" DIN TIMIŞOARA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Medicină

Sănătate

Medicină

A

Zi

360

Asistenţă medicală generală

AP

Zi

240

Moaşe

AP

Zi

240

Sănătate

Radiologie şi imagistică

AP

Zi

180

Laborator clinic

A

Zi

180

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

AP

Zi

180

Nutriţie şi dietetică

AP

Zi

180

2

Facultatea de Medicină Dentară

Sănătate

Medicină dentară

A

Zi

360

Sănătate

Tehnică dentară

A

Zi

180

Asistenţă dentară

AP

Zi

180

3

Facultatea de Farmacie

Sănătate

Farmacie

A

Zi

300

Sănătate

Asistenţă de farmacie

AP

Zi

180

50.ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Mecatronică şi Sisteme Integrate de Armament

Inginerie genistică

Maşini şi utilaje de geniu

A

Zi

240

Sisteme pentru baraje de mine, distrugeri şi mascare

A

Zi

240

Inginerie geodezică

Topogeodezie şi automatizarea asigurării topogeodezice

A

Zi

240

Inginerie aerospaţială

Echipamente şi instalaţii de aviaţie

A

Zi

240

Aeronave şi motoare de aviaţie

A

Zi

240

Inginerie chimică

Chimie militară

A

Zi

240

Inginerie civilă

Căi ferate, drumuri şi poduri

A

Zi

240

Construcţii şi fortificaţii

A

Zi

240

Ingineria instalaţiilor

Instalaţii pentru construcţii

A

Zi

240

Inginerie de armament, rachete şi muniţii

Armament, rachete, muniţii de aviaţie şi sisteme de salvare

A

Zi

240

Muniţii, rachete, explozivi şi pulberi

A

Zi

240

Armament, aparatură artileristică şi sisteme de conducere a focului

A

Zi

240

Ingineria autovehiculelor

Blindate, automobile şi tractoare

A

Zi

240

2

Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională

A

Zi

240

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Echipamente şi sisteme electronice militare

A

Zi

240

Transmisiuni

A

Zi

240

Ingineria sistemelor

Echipamente pentru modelare, simulare şi conducere informatizată a acţiunilor de luptă

A

Zi

240

51.UNIVERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE "CAROL I" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Comandă şi Stat Major

Ştiinţe militare şi informaţii

Conducere interarme - forţe terestre

A

Zi

180

Conducere interarme - forţe navale

A

Zi

180

Conducere interarme - forţe aeriene

A

Zi

180

Conducere logistică

A

Zi

180

Management economico-financiar

A

Zi

180

Securitate şi apărare

AP

Zi

180

Conducere militară

AP

Zi

180

Comunicare publică şi interculturală īn domeniul securităţii şi apărării

AP

Zi

180

Sisteme informaţionale

AP

Zi

180

52.ACADEMIA NAŢIONALĂ DE INFORMAŢII "MIHAI VITEAZU" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Informaţii

Ştiinţe militare şi informaţii

Comunicare şi relaţii publice - informaţii

A

Zi

180

Psihologie - informaţii

A

Zi

180

53.ACADEMIA DE POLIŢIE "ALEXANDRU IOAN CUZA" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Poliţie

Drept

Drept

A

Zi

240

Ordine şi siguranţă publică

AP/ AP

Zi/FR

180

2

Facultatea de Pompieri

Ingineria instalaţiilor

Instalaţii pentru construcţii - pompieri

A

Zi

240

3

Facultatea de Arhivistică

Istorie

Arhivistică

A

Zi

180

54.ACADEMIA FORŢELOR AERIENE "HENRI COANDĂ" DIN BRAŞOV

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă"

Ştiinţe militare şi informaţii

Managementul organizaţiei

A

Zi

180

55.ACADEMIA NAVALĂ "MIRCEA CEL BĂTRĀN" DIN CONSTANŢA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Marină Militară

Inginerie marină şi navigaţie

Navigaţie, hidrografie şi echipamente navale

A

Zi

240

Electromecanică navală

A

Zi

240

Inginerie electrică

Electromecanică

A

Zi

240

2

Facultatea de Marină Civilă

Inginerie marină şi navigaţie

Navigaţie şi transport maritim şi fluvial

A/ AP

Zi/FR

240

Electromecanică navală

A

Zi

240

Inginerie electrică

Electromecanică

A/ AP

Zi/FR

240

Inginerie şi management

Inginerie şi management naval şi portuar

A/ AP

Zi/FR

240

56.ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE "NICOLAE BĂLCESCU" DIN SIBIU

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu"

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

Zi

180

Ştiinţe militare şi informaţii

Managementul organizaţiei

A

Zi

180

Management economico-financiar

AP

Zi

180

ANEXA Nr. 3: STRUCTURA instituţiilor de īnvăţămānt superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările /programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu

1.UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative

Drept

Drept

A/ AP

Zi/FR

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

Zi

180

2

Facultatea de Management Turistic şi Comercial

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A/ AP

Zi/FR

180

3

Facultatea de Istorie

Istorie

Istorie

A/ AP

Zi/FR

180

4

Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A/ AP

Zi/FR

180

5

Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/ AP

Zi/FR

180

6

Facultatea de Ştiinţe Politice

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

A/ AP

Zi/FR

180

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

AP

Zi

180

7

Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine

Limbă şi literatură

Limbi şi literaturi (franceză, engleză, germană) - Limbi şi literaturi (engleză, germană, arabă, italiană, japoneză, spaniolă)

AP

Zi

180

8

Facultatea de Drept din Cluj - Napoca

Drept

Drept

A/ AP

Zi/FR

240

9

Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj-Napoca

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/ AP

Zi/FR

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A/ AP

Zi/FR

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/FR

180

10

Facultatea de Geografia Turismului din Sibiu

Geografie

Geografie

AP

Zi

180

Geografia turismului

A/ AP

Zi/FR

180

11

Facultatea de Management Turistic şi Comercial din Timişoara

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A/ AP

Zi/FR

180

12

Facultatea de Management Turistic şi Comercial din Constanţa

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP/ AP

Zi/FR

180

13

Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din Braşov

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

AP/ AP

Zi/FR

180

14

Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate din Braşov

Finanţe

Finanţe şi bănci

AP/ AP

Zi/FR

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

Zi

180

15

Facultatea de Management Turistic şi Comercial din Sibiu

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP

Zi

180

2.UNIVERSITATEA "TITU MAIORESCU" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A/ AP/ AP

Zi/ID/FR

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

Zi

180

2

Facultatea de Drept din Tārgu Jiu

Drept

Drept

AP

Zi

240

3

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/ AP/ AP

Zi/ID/FR

180

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP/ AP

Zi/ID

180

4

Facultatea de Ştiinţe Economice din Tārgu Jiu

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

Zi

180

5

Facultatea de Psihologie

Psihologie

Psihologie

A/ AP

Zi/ID

180

6

Facultatea de Informatică

Informatică

Informatică

AP/ AP

Zi/ID

180

7

Facultatea de Medicină şi Medicină Dentară

Sănătate

Medicină

A

Zi

360

Medicină dentară

A

Zi

360

Asistenţă medicală generală

AP

Zi

240

Tehnică dentară

AP

Zi

180

3.UNIVERSITATEA "NICOLAE TITULESCU" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A/ AP/ AP

Zi/ID/FR

240

Drept comunitar

AP

Zi

240

2

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/ AP/ AP

Zi/ID/FR

180

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

AP

Zi

180

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP/ AP

Zi/ID

180

Marketing

Marketing

AP

Zi

180

3

Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Administrative

Sociologie

Sociologie

AP

Zi

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

Zi

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/ AP

Zi/ID

180

4.UNIVERSITATEA ROMĀNO-AMERICANĂ DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A/ AP

Zi/FR

240

2

Facultatea de Economia Turismului Intern şi Internaţional

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A/A

Zi/FR

180

3

Facultatea de Informatică Managerială

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

A

Zi

180

4

Facultatea de Management - Marketing

Management

Management

A/ AP

Zi/FR

180

Marketing

Marketing

A/A

Zi/FR

180

5

Facultatea de Relaţii Comerciale şi Financiar - Bancare Interne şi Internaţionale

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/ AP

Zi/FR

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

Zi

180

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

A/A

Zi/FR

180

6

Facultatea de Studii Economice Europene

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A

Zi

180

5.UNIVERSITATEA "HYPERION" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Matematică - Informatică

Matematică

Matematică

AP

Zi

180

Informatică

Informatică

A

Zi

180

2

Facultatea de Fizică

Fizică

Fizică

A

Zi

180

3

Facultatea de Istorie - Geografie

Geografie

Geografie

A

Zi

180

Istorie

Istorie

A

Zi

180

4

Facultatea de Litere şi Limbi Străine

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, italiană, chineză, japoneză)

A

Zi

180

5

Facultatea de Psihologie

Psihologie

Psihologie

A

Zi

180

6

Facultatea de Ştiinţe Politice, Sociologie şi Relaţii Internaţionale

Sociologie

Sociologie

A

Zi

180

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

AP/ AP

Zi/FR

180

7

Facultatea de Drept şi Administraţie Publică

Drept

Drept

A/ AP

Zi/ID

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP/ AP

Zi/ID

180

8

Facultatea de Jurnalism

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A/ AP

Zi/FR

180

9

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/ AP

Zi/ID

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP/ AP

Zi/ID

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/ID

180

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

A/ AP

Zi/ID

180

Management

Management

A/ AP

Zi/ID

180

10

Facultatea de Arte

Teatru

Artele spectacolului (actorie)

A

Zi

180

Cinematografie şi media

Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV)

A

Zi

180

11

Facultatea de Electronică, Automatică şi Informatică Aplicată

Inginerie electronică şi telecomunicaţii

Electronică aplicată

AP

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată

A

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic

AP

Zi

240

6.UNIVERSITATEA "BIOTERRA" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Management Agroturistic

Inginerie şi management

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

A/ AP

Zi/FR

240

2

Facultatea de Management Agroturistic din Focşani

Inginerie şi management

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

AP

Zi

240

3

Facultatea de Management Agroturistic din Alexandria

Inginerie şi management

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

AP

Zi

240

4

Facultatea de Management Agroturistic din Slobozia

Inginerie şi management

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

AP

Zi

240

5

Facultatea de Ingineria Produselor Alimentare

Ingineria produselor alimentare

Ingineria produselor alimentare

A

Zi

240

6

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A/ AP

Zi/FR

240

7

Facultatea de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

A/ AP

Zi/FR

240

8

Facultatea de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare din Alexandria

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

AP

Zi

240

9

Facultatea de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare din Slobozia

Ingineria produselor alimentare

Controlul şi expertiza produselor alimentare

AP

Zi

240

7.UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A/ AP/ AP

Zi/ID/FR

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

Zi

180

2

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

Zi

180

3

Facultatea de Inginerie Managerială şi a Mediului

Ingineria mediului

Ingineria mediului

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică industrială

A

Zi

240

4

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/ AP/ AP

Zi/ID/FR

180

5

Facultatea de Ştiinţele Naturii şi Ecologie

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

A

Zi

180

6

Facultatea de Psihologie

Psihologie

Psihologie

A

Zi

180

7

Facultatea de Ştiinţele Comunicării

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

A

Zi

180

8.UNIVERSITATEA ROMĀNĂ DE ŞTIINŢE ŞI ARTE "GHEORGHE CRISTEA" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative

Drept

Drept

A

Zi

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

Zi

180

Economie

Economia mediului

AP

Zi

180

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

Zi

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Cibernetică economică

AP

Zi

180

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A

Zi

180

2

Facultatea de Arte şi Ştiinţe

Limbă şi literatură

Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză

AP

Zi

180

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

AP

Zi

180

Teatru

Artele spectacolului (coregrafie)

AP

Zi

180

9.UNIVERSITATEA "ATHENAEUM" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

Zi

180

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A

Zi

180

Marketing

Marketing

AP

Zi

180

2

Facultatea de Administraţie Publică

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

Zi

180

10.UNIVERSITATEA "ARTIFEX" DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Finanţe şi Contabilitate

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

Zi

180

2

Facultatea de Management - Marketing

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP

Zi

180

Management

Management

A

Zi

180

Marketing

Marketing

A

Zi

180

11.INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Teologie Romano-Catolică

Teologie

Teologie romano-catolică didactică

A/ AP

Zi/ID

240

12.INSTITUTUL TEOLOGIC BAPTIST DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Teologie

Teologie

Teologie baptistă pastorală

A/ AP

Zi/ID

240

13.UNIVERSITATEA DE VEST "VASILE GOLDIŞ" DIN ARAD

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Ştiinţe Juridice

Drept

Drept

A/ AP/ AP

Zi/ID/FR

240

2

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

AP

Zi

180

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

A

Zi

180

Administrarea afacerilor (la Bistriţa)

AP

Zi

180

Economia comerţului, turismului şi serviciilor (la Sebiş)

AP/ AP

Zi/ID

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP/ AP

Zi/ID/FR

180

Contabilitate şi informatică de gestiune (la Alba Iulia)

AP

Zi

180

Contabilitate şi informatică de gestiune (la Satu Mare)

AP

Zi

180

Marketing

Marketing

A/ AP/ AP

Zi/ID/FR

180

Marketing (la Baia Mare)

AP

Zi

180

Marketing (la Marghita)

AP

Zi

180

Marketing (la Satu Mare)

A/ AP

Zi/FR

180

Marketing (la Zalău)

AP

Zi

180

3

Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară

Sănătate

Medicină

A

Zi

360

Medicină dentară

A

Zi

360

Farmacie

AP

Zi

300

Asistenţă medicală generală

AP

Zi

240

Moaşe

AP

Zi

240

Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

AP

Zi

180

Tehnică dentară

A

Zi

180

4

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

Zi

180

Educaţie fizică şi sportivă (la Satu Mare)

AP

Zi

180

Kinetoterapie şi motricitate specială

AP

Zi

180

5

Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - Limba şi literatura engleză

AP

Zi

180

Limba şi literatura engleză

A

Zi

180

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate (cāte două limbi străine dintre: engleză, franceză şi germană)

AP/ AP

Zi/FR

180

Istorie

Istorie

A

Zi

180

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

AP/ AP

Zi/ID

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

Zi

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/ AP

Zi/ID

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

Zi

180

Comunicare şi relaţii publice

AP/ AP

Zi/ID

180

6

Facultatea de Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei şi Asistenţă Socială

Asistenţă socială

Asistenţă socială

AP

Zi

180

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

A

Zi

180

Psihologie

Psihologie

A

Zi

180

7

Facultatea de Informatică

Informatică

Informatică

A/ AP

Zi/ID

180

8

Facultatea de Ştiinţe ale Naturii

Biologie

Biologie

A

Zi

180

Geografie

Geografia turismului (la Baia Mare)

AP

Zi

180

Ştiinţa mediului

Ecologie şi protecţia mediului

AP

Zi

180

9

Facultatea de Inginerie

Arhitectură

Conservare şi restaurare de arhitectură

AP

Zi

180

Horticultură

Peisagistică

AP

Zi

240

Silvicultură

Silvicultură

A/ AP

Zi/FR

240

Inginerie şi management

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

AP/ AP

Zi/FR

240

14.UNIVERSITATEA "GEORGE BACOVIA" DIN BACĂU

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune

Finanţe

Finanţe şi bănci

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/FR

180

2

Facultatea de Management

Drept

Drept

AP

Zi

240

Asistenţă socială

Asistenţă socială

AP

Zi

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A/ AP

Zi/ID

180

Management

Management

A/ AP

Zi/FR

180

3

Facultatea de Economia Afacerilor

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP

Zi

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

AP

Zi

180

Marketing

Marketing

A/ AP/ AP

Zi/FR/ID

180

15.UNIVERSITATEA "GEORGE BARIŢIU" DIN BRAŞOV

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A/ AP

Zi/FR

240

2

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A/ AP

Zi/FR

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/FR

180

3

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

Zi

180

16.UNIVERSITATEA "BOGDAN VODĂ" DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

Zi

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

AP

Zi

180

Management

Management

A/ AP

Zi/FR

180

Management (la Baia Mare)

AP/ AP

Zi/FR

180

2

Facultatea de Drept

Drept

Drept (la Baia Mare)

A/ AP

Zi/FR

240

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

AP

Zi

180

3

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă (la Baia Mare)

A

Zi

180

17.UNIVERSITATEA "ANDREI ŞAGUNA" DIN CONSTANŢA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Drept

Drept

A

Zi

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

Zi

180

2

Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice

Ştiinţe politice

Ştiinţe politice

AP

Zi

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

Zi

180

3

Facultatea de Psihosociologie

Sociologie

Sociologie

AP

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

AP

Zi

180

Psihologie

Psihologie

A

Zi

180

4

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

Zi

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

AP

Zi

180

Management

Management

AP

Zi

180

5

Facultatea de Navigaţie şi Transport Maritim şi Fluvial

Inginerie marină şi navigaţie

Navigaţie şi transport maritim şi fluvial

AP

Zi

240

18.UNIVERSITATEA "DANUBIUS" DIN GALAŢI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A/ AP/ AP

Zi/FR/ID

240

2

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

A/ AP

Zi/ID

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A/ AP

Zi/ID

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

Zi

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

AP

Zi

180

3

Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice

AP/ AP

Zi/ID

180

4

Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP/ AP

Zi/ID

180

5

Facultatea de Ştiinţe Administrative

Ştiinţe administrative

Poliţie comunitară

AP

Zi

180

19.UNIVERSITATEA EUROPEANĂ "DRĂGAN" DIN LUGOJ

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

Zi

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

Zi

180

2

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

Zi

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP

Zi

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Cibernetică economică

AP

Zi

180

20.UNIVERSITATEA "MIHAIL KOGĂLNICEANU" DIN IAŞI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Drept

Geografie

Geografie

AP

Zi

180

Istorie

Istorie

AP

Zi

180

Drept

Drept

A

Zi

240

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

Zi

180

21.UNIVERSITATEA "EMANUEL" DIN ORADEA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Teologie

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - Limba şi literatura engleză

AP

Zi

180

Teologie

Teologie baptistă pastorală

A

Zi

240

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

Zi

180

Muzică

Pedagogie muzicală

A

Zi

180

2

Facultatea de Management

Management

Management

A/ AP

Zi/ID

180

22.UNIVERSITATEA "CONSTANTIN BRĀNCOVEANU" DIN PITEŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Management, Marketing īn Afaceri Economice

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

AP

Zi

180

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

AP

Zi

180

Management

Management

A/ AP

Zi/FR

180

Marketing

Marketing

A

Zi

180

2

Facultatea de Finanţe - Contabilitate

Finanţe

Finanţe şi bănci

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/AP

Zi/FR

180

3

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Administrative şi ale Comunicării

Drept

Drept

AP

Zi

240

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

AP

Zi

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

Zi

180

Comunicare şi relaţii publice

A

Zi

180

4

Facultatea de Management Marketing īn Afaceri Economice din Brăila

Economie

Economie agroalimentară

AP

Zi

180

Finanţe

Finanţe şi bănci

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/FR

180

Management

Management

A/ AP

Zi/FR

180

5

Facultatea de Ştiinţe Administrative şi ale Comunicării din Brăila

Asistenţă socială

Asistenţă socială

AP

Zi

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

AP

Zi

180

6

Facultatea de Management Marketing īn Afaceri Economice din Rāmnicu Vālcea

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

Zi

180

Finanţe

Finanţe şi bănci

AP

Zi

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/FR

180

Management

Management

A/ AP

Zi/FR

180

23.UNIVERSITATEA ROMĀNO-GERMANĂ DIN SIBIU

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

Zi

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

A

Zi

180

2

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Calculatoare

Finanţe

Finanţe şi bănci

AP

Zi

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

Zi

180

Management

Management

A

Zi

180

Marketing

Marketing

A

Zi

180

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

AP

Zi

240

Inginerie şi management

Inginerie economică īn domeniul electric, electronic şi energetic

AP

Zi

240

24.UNIVERSITATEA "DIMITRIE CANTEMIR" DIN TĀRGU MUREŞ

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Drept

Drept

Drept

A

Zi

240

2

Facultatea de Ştiinţe Economice

Finanţe

Finanţe şi bănci

A

Zi

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

Zi

180

Marketing

Marketing

AP

Zi

180

3

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Ştiinţe ale educaţiei

Psihopedagogie specială

A

Zi

180

Psihologie

Psihologie

A

Zi

180

4

Facultatea de Geografie

Geografie

Geografie

AP

Zi

180

Geografia turismului

AP

Zi

180

Istorie

Istorie

AP

Zi

180

25.UNIVERSITATEA "MIHAI EMINESCU" DIN TIMIŞOARA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Management Turistic, Hotelier şi Comercial

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

A

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

AP

Zi

180

2

Facultatea de Psihologie şi Asistenţă Socială

Asistenţă socială

Asistenţă socială

AP

Zi

180

Psihologie

Psihologie

AP

Zi

180

3

Facultatea de Litere

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă

AP

Zi

180

26.UNIVERSITATEA "TIBISCUS" DIN TIMIŞOARA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Ştiinţe Economice

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

A/ AP

Zi/FR

180

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

A

Zi

180

Marketing

Marketing

AP

Zi

180

2

Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Limbi Moderne

Limbi moderne aplicate

Limbi moderne aplicate

A

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

A

Zi

180

Comunicare şi relaţii publice

AP

Zi

180

3

Facultatea de Calculatoare şi Informatică Aplicată

Informatică

Informatică

A

Zi

180

4

Facultatea de Muzică

Muzică

Interpretare muzicală - instrumente

AP

Zi

240

5

Facultatea de Drept şi Administraţie Publică

Drept

Drept

A

Zi

240

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

Zi

180

6

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

AP

Zi

180

Sport şi performanţă motrică

AP

Zi

180

7

Facultatea de Design

Arte plastice, decorative şi design

Design

A

Zi

180

8

Facultatea de Psihologie

Psihologie

Psihologie

A

Zi

180

27.UNIVERSITATEA "AVRAM IANCU" DIN CLUJ-NAPOCA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Politice

Sociologie

Antropologie

A

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

Zi

180

2

Facultatea de Administraţie şi Ştiinţe Economice

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

AP

Zi

180

Management

Management

AP

Zi

180

3

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Educaţie fizică şi sport

Educaţie fizică şi sportivă

A

Zi

180

Kinetoterapie şi motricitate specială

AP

Zi

180

28.INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL DIN BUCUREŞTI

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Teologie Penticostală

Teologie

Teologie penticostală pastorală

A

Zi

240

29.UNIVERSITATEA CREŞTINĂ "PARTIUM" DIN ORADEA

Nr. crt.

Facultatea

Domeniul de licenţă

Specializări /Programe de studii acreditate (A) sau autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt

Număr de credite

1

Facultatea de Ştiinţe Socio - Umane

Filosofie

Filosofie

A

Zi

180

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă

AP

Zi

180

Limba şi literatura engleză

AP

Zi

180

Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura romānă

AP

Zi

180

Limba şi literatura germană

A

Zi

180

Teologie

Teologie reformată didactică

A

Zi

180

Sociologie

Sociologie

AP

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială

A

Zi

180

2

Facultatea de Arte

Muzică

Pedagogie muzicală

AP

Zi

180

Arte plastice, decorative şi design

Arte plastice (grafică)

AP

Zi

180

3

Facultatea de Ştiinţe Economice

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

AP

Zi

180

Management

Management

A

Zi

180

*) NOTE:

1 Curtea de Apel din Bucureşti, Secţia a 8-a Contencios Administrativ şi Fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 3.326 pronunţată īn şedinţa publică din data de 2 decembrie 2008, a eliminat Universitatea "Spiru Haret" din Bucureşti, la cererea acesteia, din Hotărārea Guvernului nr. 676/2007 privind domeniile de studii universitare de licenţă, structurile instituţiilor de īnvăţămānt superior şi specializările organizate de acestea, cu completările ulterioare, şi din Hotărārea Guvernului nr. 635/2008 privind structurile de īnvăţămānt superior şi specializările /programele de studii universitare de licenţă acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu organizate de acestea, republicată.

2 Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi trebuie să se conformeze prevederilor Legii nr. 408/2002 privind īnfiinţarea Universităţii "Petre Andrei" din Iaşi. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării va iniţia un proiect de hotărāre de Guvern de completare a prezentei hotărāri, iar īn caz de neīndeplinire a acestor prevederi va demara procedura de intrare īn lichidare.

3 Universitatea "Apolonia" din Iaşi trebuie să se conformeze prevederilor Legii nr. 481/2002 privind īnfiinţarea Universităţii "Apolonia" din Iaşi, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării urmānd a iniţia un proiect de hotărāre a Guvernului de completare a prezentei hotărāri; īn caz contrar, urmează să intre īn lichidare.

ANEXA Nr. 4: SPECIALIZĂRILE / PROGRAMELE DE STUDII acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu īn cadrul instituţiilor de īnvăţămānt superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu

1.FUNDAŢIA "I.D.M." - UNIVERSITATEA ROMĀNO-BRITANICĂ DIN BUCUREŞTI

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

Zi

180

2.FUNDAŢIA "PRO-UNIVERSITATE MEDIA" DIN BUCUREŞTI

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Ştiinţe ale comunicării

Jurnalism

Zi

180

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

Zi

180

Cinematografie şi media

Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV)

Zi

180

3.INSTITUTUL TEOLOGIC ADVENTIST DIN CERNICA - ILFOV

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă

Zi

180

Limba şi literatura romānă - Limba şi literatura engleză

Zi

180

Teologie

Teologie adventistă pastorală

Zi

240

Teologie adventistă didactică

Zi

180

Asistenţă socială

Asistenţă socială*)

Zi

180

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

Zi

180

*) Propunere de acreditare din partea ARACIS.

4.INSTITUTUL TEOLOGIC PROTESTANT DIN CLUJ-NAPOCA

Domeniul de licenţă

Specializare /Program de studii acreditat (A)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Teologie

Teologie protestantă pastorală*)

Zi

240

*) A funcţionat şi īnainte de 1989.

5.FUNDAŢIA "SAPIENŢIA" - UNIVERSITATEA "SAPIENŢIA" DIN CLUJ-NAPOCA

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Informatică

Informatică (la Tārgu Mureş*)

Zi

180

Ştiinţa mediului

Geografia mediului

Zi

180

Limbă şi literatură

Limba şi literatura romānă - Limba şi literatura engleză (la Miercurea - Ciuc*)

Zi

180

Limbi moderne aplicate

Traducere şi interpretare (la Tārgu Mureş)

Zi

180

Sociologie

Sociologie (la Miercurea-Ciuc*)

Zi

180

Relaţii internaţionale şi studii europene

Relaţii internaţionale şi studii europene

Zi

180

Ştiinţe ale comunicării

Comunicare şi relaţii publice (la Miercurea-Ciuc)

Zi

180

Comunicare şi relaţii publice (la Tārgu Mureş)

Zi

180

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogie (la Tārgu Mureş)

Zi

180

Economie

Economie generală (la Miercurea-Ciuc*)

Zi

180

Economie agroalimentară (la Miercurea-Ciuc)

Zi

180

Economia mediului (la Miercurea-Ciuc)

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune (la Miercurea- Ciuc*)

Zi

180

Horticultură

Horticultură (la Tārgu Mureş)

Zi

240

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare (la Tārgu Mureş*)

Zi

240

Ingineria produselor alimentare

Ingineria produselor alimentare (la Miercurea-Ciuc)

Zi

240

Ingineria mediului

Ingineria şi protecţia mediului īn industrie (la Miercurea - Ciuc)

Zi

240

Ingineria sistemelor

Automatică şi informatică aplicată (la Tārgu Mureş*)

Zi

240

Mecatronică şi robotică

Mecatronică (la Tārgu Mureş*)

Zi

240

Cinematografie şi media

Cinematografie, fotografie, media (Regie de film şi TV, Imagine de film şi TV, Comunicare audiovizuală: scenaristică, publicitate media, filmologie)

Zi

180

*) Propunere de acreditare din partea ARACIS.

6.UNIVERSITATEA "MIHAI VITEAZUL" DIN CRAIOVA

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Limbă şi literatură

Limba şi literatura modernă (engleză, franceză)

Zi

180

Drept

Drept

Zi

240

Finanţe

Finanţe şi bănci

Zi

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

Zi

180

Management

Management

Zi

180

7.FUNDAŢIA "ŞTEFAN LUPAŞCU" - INSTITUTUL DE STUDII EUROPENE DIN IAŞI

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

Zi

180

Management

Management

Zi

180

8.INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC DIN IAŞI

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Teologie

Teologie romano-catolică pastorală - A*)

Zi

240

Teologie romano-catolică didactică - AP

Zi

180

*A) Specializare acreditată - a funcţionat şi īnainte de 1989.

9.UNIVERSITATEA "GHEORGHE ZANE" DIN IAŞI

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Limbă şi literatură

Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura franceză

Zi

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

Zi

180

Management

Management

Zi

180

Marketing

Marketing

Zi

180

10.FUNDAŢIA "AGORA" - UNIVERSITATEA "AGORA" DIN ORADEA

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Drept

Drept*)

Zi

240

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune*)

Zi

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

Zi

180

Management

Management*)

Zi

180

*) Propunere de acreditare din partea ARACIS.

11.INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC FRANCISCAN DIN ROMAN

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Teologie

Teologie romano-catolică pastorală

Zi

240

12.FUNDAŢIA "ACADEMIA COMERCIALĂ" DIN SATU MARE

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Finanţe

Finanţe şi bănci*)

Zi

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

Zi

180

Management

Management

Zi

180

*) Propunere de acreditare din partea ARACIS.

13.FUNDAŢIA UNIVERSITARĂ "ALMA MATER" - UNIVERSITATEA "ALMA MATER" DIN SIBIU

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Drept

Drept

Zi

240

Asistenţă socială

Asistenţă socială

Zi

180

Ştiinţe administrative

Administraţie publică

Zi

180

Ştiinţe ale educaţiei

Pedagogia īnvăţămāntului primar şi preşcolar

Zi

180

Psihologie

Psihologie

Zi

180

Economie

Economie agroalimentară şi a mediului

Zi

180

Finanţe

Finanţe şi bănci

Zi

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii

Zi

180

Economia comerţului, turismului, serviciilor şi managementul calităţii (la Hunedoara)

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

Zi

180

Cibernetică, statistică şi informatică economică

Informatică economică

Zi

180

Economie şi afaceri internaţionale

Afaceri internaţionale

Zi

180

Afaceri internaţionale (la Bacău)

Zi

180

Management

Management

Zi

180

Marketing

Marketing

Zi

180

Marketing (la Bacău)

Zi

180

Inginerie şi management

Inginerie şi management īn alimentaţia publică şi agroturism

Zi

240

14.FUNDAŢIA PENTRU CULTURĂ ŞI ĪNVĂŢĂMĀNT "IOAN SLAVICI" - UNIVERSITATEA "IOAN SLAVICI" DIN TIMIŞOARA

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Finanţe

Finanţe şi bănci

Zi

180

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

Zi

180

Contabilitate

Contabilitate şi informatică de gestiune

Zi

180

Calculatoare şi tehnologia informaţiei

Calculatoare

Zi

240

15.SOCIETATEA ATENEUL ROMĀN - UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ "TRAIAN" DIN DEVA

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Informatică

Informatică

Zi

180

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

Zi

180

Economie şi afaceri internaţionale

Economie şi afaceri internaţionale

Zi

180

16.FUNDAŢIA CULTURALĂ "VATRA" - UNIVERSITATEA DE ARTE "VATRA" DIN BAIA-MARE

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Teatru

Artele spectacolului (coregrafie)

Zi

180

Muzică

Interpretare muzicală

Zi

240

17.FUNDAŢIA PENTRU PROMOVAREA ĪNVĂŢĂMĀNTULUI EUROPEAN F.I.N.E. - UNIVERSITATEA WALES - ROMĀNIA DIN BUCUREŞTI

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Management

Management

Zi

180

Marketing

Marketing

Zi

180

18.FUNDAŢIA UNIVERSITARĂ "MILENIUM" DIN TIMIŞOARA

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Informatică

Informatică

Zi

180

19.ASOCIAŢIA PENTRU ĪNVĂŢĂMĀNT SUPERIOR ĪN COMERŢ ŞI TURISM - UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE, ARTE ŞI MESERII DIN BUCUREŞTI

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Administrarea afacerilor

Economia comerţului, turismului şi serviciilor

Zi

180

20.FUNDAŢIA "GAUDEAMUS" - UNIVERSITATEA "TOMIS" DIN CONSTANŢA

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Administrarea afacerilor

Administrarea afacerilor

Zi

180

21.INSTITUTUL TEOLOGIC CREŞTIN DUPĂ EVANGHELIE "TIMOTHEUS" DIN BUCUREŞTI

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Teologie

Teologie creştină după evanghelie pastorală

Zi

240

ANEXA Nr. 5: SPECIALIZĂRILE / PROGRAMELE DE STUDII autorizate să funcţioneze provizoriu īn cadrul instituţiilor de īnvăţămānt superior particular autorizate să funcţioneze provizoriu, aflate īn proces de acreditare

1.INSTITUTUL BANCAR ROMĀN DIN BUCUREŞTI

Domeniul de licenţă

Specializări / Programe de studii autorizate să funcţioneze provizoriu (AP)

Forma de īnvăţămānt (Zi)

Număr de credite

Finanţe

Finanţe şi bănci

Zi

180

2.FUNDAŢIA ŞCOALA POSTUNIVERSITARĂ DE AFACERI ROMĀNO-AMERICANĂ (ASEBUSS) - INSTITUTUL DE ADMINISTRARE A AFACERILOR DIN BUCUREŞTI

Īnvăţămānt postuniversitar

Specializări / Programe de studii

Număr de credite

Administrarea afacerilor - Executiv MBA

120

3.ŞCOALA NAŢIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR DIN BUCUREŞTI*)

Īnvăţămānt postuniversitar

Specializări / Programe de studii

Număr de credite

Management sanitar

120

*) Īnfiinţată prin Legea nr. 95/2006.

Publicat īn Monitorul Oficial cu numărul 465 din data de 6 iulie 2009